VINCENT ARCACHE (2)
De cand sunteti pasionat de chitarele electrice?
Sunt chitarist de treizeci de ani, deci am o relatie deosebita cu acest instrument. M-am nascut la inceputul anilor ’60 si am crescut pe ritmurile muzicii formatiei Beatles, Rolling Stones si a marilor formatii rock. Pe vremea aceea, sa ai o chitara electrica era un mod de a te diferentia de generatia anterioara.
Exista vreun pictor (contemporan sau nu) pe care-l admirati foarte mult ?
O sa vorbesc despre o intreaga epoca. Admir pictorii din Renasterea italiana.
Cred ca ei au inventat totul, au descoperit totul si au indraznit totul.
Ce reprezinta un „costar” rosu ?
In argou, „costar” inseamna costum. In tabloul „Le costar rouge”, unul dintre personaje poarta o haina rosie, asa ca am scris acest lucru pe panza. Textele din tablourile mele nu sunt foarte valoroase ca texte in sine ci constituie in special o vibratie necesara, un grafism suplimentar care aduce un echilibru asemeni unui afis sau ambalajului unui produs de larg consum. Fac deci apel la scriitura automatica sau la mici anecdote/istorii foarte personale (ca in „pretyboy antic”) in care ortografia nu e importanta.
Care a fost impactul proiectului „Pietroiul de burete”?
Pentru mine a contat mai putin impactul proiectului. Chiar daca la vremea aceea am primit mesaje din partea unor persoane carora initiativa li s-a parut simpatica. Dar am petrecut clipe minunate impreuna cu scriitorul Laurent Laurent care a fost creatorul conceptului „Pietroiul de spuma, o arma de pace”. Ideea era sa valorificam paradoxul armei inofensive, un pietroi moale, o revolutie blanda dupa patruzeci de ani de la evenimentele din mai ’68. E ridicol, dar era in spiritul patafizicii lui Alfred Jarry. Am pictat asadar doua tablouri pe aceasta tema si am facut un afis enorm pe care l-am lipit pe Boulevard St. Michel, colt cu Rue Gay Lussac, acolo unde acum patruzeci de ani fortele de politie s-au confruntat cu revolutia studenteasca, in inima Parisului, la cativa metri de Sorbona. As fi preferat ca acest demers sa ramana suprarealist si patafizic, dar Laurent Laurent i-a dat o directie foarte politica si colaborarea noastra a luat sfarsit.
Vi se spune adesea ca aveti umor? (Trebuie sa recunosc ca m-a amuzat foarte mult tema uneia din lucrarile dvs : escrocul de pe ebay din „Pretyboyantic este un hot”).
Nu stiu daca am umor, sunt o persoana rezervata, nu fac gesturi excentrice, totusi, pictura mea ii amuza pe cei care o „citesc” si marturisesc ca mi se intampla si mie sa mor de ras recitind textele din tablourile mele. Asemeni lui Ianus, avem cu totii doua fete. Probabil ca si eu am o latura austera (adulta) si una mai ludica (de copil).
Dar povestea lui Pretyboyantic este adevarata. Am fost atat de enervat de escrocheria aceea incat m-am exprimat printr-un tablou. Pictura e ca o supapa.
Cum va place sa va petreceti timpul liber ?
Improvizez muzica blues la chitara.
Cu ce gen de muzica sau cu stilul carei formatii sau al carui solist ati asocia lucrarile dvs daca ati face o paralela simbolica?
As alege o improvizatie muzicala, jazz-ul lui Django Reinhardt, blues sau rock in 12 masuri. Eu pictez asemeni unui muzician care improvizeaza o melodie blues pe o chitara veche la un colt de strada. Stii cand incepe, dar nu stii nici unde va ajunge si nici cand se va opri.
