STEFAN UNGUREANU
Pentru Ștefan Ungureanu lumea este un spațiu nelimitat, în care cartografierea sinelui se face pe suporturi neconvenționale. Simbolurile artistice devin un pretext pentru recrearea unor procese complexe de introspecție, dar și de redescoperire a potențialului pe care îl poartă arta. Universul său nu este unul static, ci unul în permanentă mișcare și căutare. Când vorbim de acest artist ne găsim în plină transformare a conceptelor pe care le considerăm sigure.
Se spune că arta este un proces de reciclare nesfârșit. Cum vezi tu acest proces?
Totul funcționează în loopuri / ia forme circulare (avangardismul devine academic și apoi este reconsiderat și se ia de la început în alte forme și cu alte probleme), în sensul ăsta văd arta ca o entitate care se reciclează sau construiește o formă nouă din elemente vechi reasamblate.
Autoportretele tale sunt abordate dintr-un punct de vedere neobișnuit. Îmi poți detalia demersul tău artistic în acest sens?
Autoportretele „reciclate“ sunt rezultatul unei teme de școală pe care am extins-o ca problemă, tema era o carte obiect și am hotărât ca în ea să folosesc aceeași formă ca pattern (autoportretul) și provocarea era să reușesc să obțin cât mai multe imagini cu aceeași compoziție și să reușesc să obțin vizual rezultate diferite din materialele pe care le-am folosit în colaj; a fost prima mea carte obiect cu colaj, așa ca bază de materiale a fost construită cu ajutorul oamenilor care au văzut-o în lucru și au participat cu câte o „donație“ la ea (flyere, cartoane, obiecte mici etc.) cartea a încorporat toate contribuțiile.
Ai un proiect numit MAPS (Hărți). Putem vorbi în cazul acestui proiect de cartografierea spațiului contemporan ?
O cartografiere a spațiului contemporan în sensul universului meu intim și a metalimbajului semnelor convenționale ale hărții; în Maps am încercat să îmi asum cât mai multe elemente ale limbajului hărților și să produc o serie nouă de semne (atât de limbaj vizual cât și de semnificație) cu care am „cartat“ momente personale sau spații personale sau continente și insule inexistente (în plan real); hărțile spațiilor care nu există sunt un comment asupra faptului ca nu mai există „frontier towns“în sensul unei limite a universului cunoscut pe pământ și singura cartare posibilă este a propriului imaginar sau a unei probleme abstracte. Concretul are limite clare acum.
Într-unul din proiectele tale - GlobalisedMailBoxdoors – împrumuți elemente din arta graffiti. Este această exprimare mai apropiată de concepțiile tale actuale?
Proiectul a pornit în urma fascinației pentru cultura papuașă și este rezultatul voit al exoticii aplicate în sens invers; papuașii au încercat să imite la armele lor strălucirea armelor de bronz prin inele de bambus cu care își îmbrăcau mânerul și o parte din lamă astfel încât în soare să obțină aceeași strălucire. Eu am încercat să recreez imagini desenate de Henry Dosedla reprezentând zeități papuașe cu mijloacele și materialele pe care le aveam la dispoziție aici. Asemănarea cu arta grafitti este întâmplătoare dar nu pot garanta că inconștient nu am fost influențat, o să încerc să îmi asum și în acest sens „ușițele“ (ușițe pentru că lucrările sunt pictate pe ușile de poștă de la blocul în care stăteam la momentul respectiv, le-am „recuperat“ când au fost schimbate cu unele noi).
Din perspectiva ta autohtonă, cum se raportează un artist român la piața internațională de artă?
Relația cu arta internațională depinde în mare parte de ce tip de artist ești. Există șanse pentru orice tip de artist; în momentul de față există în opinia mea o simultaneitate a ceea ce este un artist aici și ceea ce este un artist oriunde altundeva, nu aș mai face o distincție de origine, doar una de opțiune artistică.
Ce crezi că îi lipsește în acest moment pieței de artă românească?
Publicul; dacă ar avea un public mai mare ar avea mai multe spații de exprimare, o competiție mai mare și ca rezultat în final ar reuși să crească mai multi artiști de calibru; este un proces încet dar cred că încet încet o să evolueze totul.
Mitul artistului renascentist plurivalent a devenit un fel de “legendă urbană”. Consideri că arta contemporană e un spațiu propice pentru reinventarea unui astfel de artist?
Consider că în momentul de față totul nu numai arta cere o supraspecializare și teoretic nu este loc de polivalenți în nici un domeniu, dar pentru un individ cu asemenea calități, natura mediului nu ar fi important; întotdeauna persoanele plurivalente au fost excepții sau cazuri speciale. Problema în mediul contemporan ar fi să reușească să își cultive toate talentele și în același timp pe fiecare domeniu să poată concura cu un individ care se ocupă strict de acel domeniu; cred că este posibil doar contextual să reușești pe mai multe domenii ( domenii care ar presupune aceeași bază, fie ea estetică, de relație cu spațiul, de cultură etc.).
Faci parte din familia Clubului Ilustratorilor. Cum ai ajuns să faci parte din această familie?
Am fost elevul doamnei Stela Lie în facultate și am ajuns să fac parte din club ca rezultat al cărților mele obiect.
Alege trei artiști preferați din toate timpurile – un desenator, un pictor și un fotograf.
Rembrandt van Rijn, Hieronymus Bosch, Robert Kappa
Cum îți petreci timpul liber
Greu de răspuns …văd timpul liber ca pe o parte din timpul de lucru sau nu văd timpul de lucru ca întrerupt de pauze, chit că nu lucrez în sensul fizic mintea urmează traseele intereselor tale oriunde ai fi și orice ai face.
Site web:
http://www.globalisedmailboxdoors.blogspot.com
http://stefanungureanumaps.blogspot.com/
http://www.recycledselfportraits.blogspot.com/
Interviu realizat de Elena Andrei
.png)
