ArtClue Eastern Europe art magazine

Alina Samoschi este absolventă a Facultăţii de Arte Plastice, secţia Grafica (promotia 2003) si a masteratului în Arte Vizuale (promoţia 2005), ambele in cadrul Universităţii de Arte, Bucureşti. A participat la numeroase expoziţii naţionale şi internationale, este membru al Clubului Ilustratorilor. Lucrările sale sunt realizate printr-un joc constant între kitsch, feminitate, cromatică şi  tradiţie adaptată contemporaneităţii.

Care este stilul estetic ce ţi-a influenţat cel mai mult drumul artistic ?
Dacă e vorba despre lucruri care m-au influenţat aş putea spune că zona kitsch-ului  şi interpretarea lui în artă au fost nişte puncte de plecare. Mi s-a părut că lumea e foarte pornită împotriva acestei „estetici” a kitsch-ului, parcă prea era pus la zid prostul gust transpus în obiecte de tot felul şi chiar în forme de manifestare ale oamenilor. Eu m-am gândit că nu suntem chiar aşa străini de asta şi că poate fiecare deţine o mică înclinaţie naturală către kitsch. Pe de altă parte au fost şi câteva nume din zona feminismului care mi s-au părut importante: Cyndi Sherman, Miriam Schapiro, Kiki Smith, şi la care am găsit o interpretare a kitsch-ului în variantă/viziune feminină. Mi s-a părut că zona feminităţii este legată strâns de zona kitsch-ului, cred că m-am gândit şi la mine. Aşa am început cu primul proiect „Jurnal”(2003), o serie de desene cusute pe pânză în maniera celor aflate în casele de pe la ţară, dar cu subiecte actualizate, apoi a fost expoziţia „Pin(k)itsch visions” care a cuprins mai multe printuri cu fotografii colate, într-o încercare de a reda posibile imagini dintr-un univers feminin kitsch. Au urmat expoziţia „Office”(2008) care a inclus şi o acţiune, aceea de a „desena” cu un trafalet cu model (genul celor care decorau pereţii semicitadini pe vremuri) o schemă de a trăi integrat social, şi „Pufarine” (2009) care de asemenea presupune şi kitsch şi feminitate.

Cum ti se pare lumea artistică românească in acest moment?
Aş vrea să o pot compara cu “alte lumi” artistice, dacă ar fi posibil. Pot să o compar însă cu felul în care se prezenta acum cinci, zece ani şi dacă fac această comparaţie, cred că este mult mai bine azi. Cu toate dificultăţile amintite pot spune că există şi cazuri fericite, de oameni care au reuşit să facă ceva, daca mă gândesc la Gorzo de exemplu, dar mai sunt şi alţii. Este bine că sunt destule galerii private şi deschise artiştilor, dar şi publicului, există artişti care se ocupă de ale lor, care expun, comunică, se implică, obţin burse în alte ţări. Cred că s-a conturat de bine de rău şi un public interesat, aşa încât să nu se mai spună că artiştii se vizitează unii pe alţii la vernisaje şi de ce nu, un public care achiziţionează lucrari de artă. Sunt bune şi forumurile de discuţii din zona artei, deja bine ştiute, “incepem” şi “nettime”, aşa încât uneori părerile şi nu doar anunţurile artiştilor se mai întâlnesc, chiar dacă destul de rar.

Care sunt, după parerea ta, caracteristicile definitorii ale unui artist în spaţiul cultural românesc?
Cred că ar putea fi rezistenţa şi adaptabilitatea. Au reuşit destul de bine cei care au putut fi şi proprii lor manageri. Spaţiul cultural românesc pot spune că este un minunat loc de antrenament pentru artişti. Ei trebuie mereu sa insiste şi chiar dacă nu au un traseu prestabilit,  sunt confruntaţi cu o cursă cu obstacole. Nu se ştie când poate apărea un bonus şi demersul trebuie sa stea de multe ori sub semnul gratuităţii. O fi bine, o fi rău, nu ştiu, dar antrenamentul contează şi mai ales să te afli în cursă. Când sunt pesimistă mă gândesc că sunt ca un şoarece care aleargă într-o roată de spiţe, aşa, ca să-şi consume energia.

Planuri artistice de viitor?
Păi am de gând să lucrez în continuare, să pregătesc alte expoziţii. Nu ştiu exact care va fi traiectoria, doar sunt în cursa aceea.Treaba mea este sa îmi văd de lucru în continuare.

Cum îmi aleg subiectele?
Aş vrea să spun “ca pe fustele din dulap”. Arunc o privire în semiobscuritate mă uit şi o aleg pe cea pe care mi-ar face plăcere să o port în acel moment, dar nu e chiar aşa. Nu pot spune că mă trezesc dimineaţa şi mă “izbeşte” un subiect. Cred că se adună la un loc, în capul meu mai multe lucruri care stau acolo o vreme, căutând să iasă după ce m-au exasperat. Nu aleg subiectele, mi se “întâmplă”.

Consideri ca  exista un motiv recurent sesizabil în lucrările tale?
N-aş putea spune că am o “colecţie“ de subiecte care mă atrag. Am stat departe de a insista pe o chestiune anume, deşi poate n-ar fi rău. Eu “sar” de la una la alta, după cum mă animă o temă sau alta. Feminitatea cred, se va regăsi mereu în ce fac, pentru că mereu este puţin vorba şi despre mine.

Pot fi faimoşi artiştii în Romania?
Probabil că pot fi. Depinde şi de interesul general şi dacă “subiectul” poate părea interesant pentru români la un moment dat. Într-un fel, cred că oamenii apreciază valori autentificate mai demult. Arta contemporană nu este prea populară la noi, este considerată o tâmpenie chiar şi de către oameni cu oarecare deschidere.Totuşi uneori mai apar la ştirile naţionale şi veşti despre artişti contemporani români (eu am auzit numai de Dan Perjovschi). Dar dacă întrebi acum repede pe stradă, presupun că ţi se va spune despre Brâncuşi.

Share

Interviu realizat de Mihaela Ion

A aparut revista ArtClue, format print si web. Solicita revista in format pdf aici>>