IOANA IONESCU
Primele experienţe artistice datează din copilărie, deşi de cele mai multe ori copiii nu fac artă, ci mai degrabă arta seamănă cu jocul copiilor. Cu toate astea nu fac o departajare clară între jocurile copilăriei şi experienţele artistice din adolescenţă şi de mai târziu. Îmi amintesc de spectacolele de teatru pe care le cream alături de fraţii mei, de vieţile fictive pe care le trăiam zile întregi, de jocurile cu personaje imaginare şi de cele interactive cu mesaje ascunse prin toată casa sau de cărţile confecţionate de mână la care lucra toată familia şi care erau de la început gândite pentru o persoană sau alta. Aceste experienţe căpătau o amploare mai mare atunci când cei cinci fraţi ai mei erau implicaţi. Pe la opt ani am început să scriu literatură, scurte "poveşti" pline de coduri, semne şi semnături ale personajelor, astăzi indescifrabile, care erau mai mult episoade ale poveştii mult mai mari din mintea mea. În aceeaşi perioadă am început să pictez şi să desenez, ca mai apoi să pierd total legătura cu scrisul şi să descopăr la sfârşitul liceului fotografia şi mediu video pe care le foloseam pur şi simplu plastic, fără o intenţie documentaristă sau narativă; ideea de naraţiune sugerată sau ficţiune a apărut după ce am intrat la Foto-Video.
Care este mediul preferat de lucru?
Fotocolajul şi fotografia înscenată, pentru că este mediul în care mă simt sigură pe mine. Video şi animaţia mă fascinează poate şi mai mult, dar nu le stăpânesc la fel de bine. Pentru mine lucrările video şi de animaţie sunt efemere, uşor de pierdut şi intangibile. Dacă fotomontajul poate fi printat sau adus la o forma tangibilă, filmul va rămâne mereu un mediu imaterial.
Cel mai reuşit proiect al tău?
Cu siguranţă Călătoria - Mărturiile unei călătorii imaginare care s-a concretizat într-o carte. Din acelaşi proiect face parte şi colecţia de fotografii-timbre, mărturiile unei călătorii imaginare. Proiectul a început de fapt cu filmul The Way of Wish. Toate cele trei lucrări sunt forme diferite ale aceluiaşi proiect, care a avut o evoluţie foarte lungă trecând prin multe transformări până la forma potrivită. A pornit de la ideea de dorinţă, de iluzie pe care am construit filmul The Way of Wish şi a sfârşit printr-o explozie a lumii imaginare în cartea Călătoria. Ceea ce s-a păstrat constant în toate formele sale este ideea de fugă, cea a drumului de căutare şi interesul pentru lumea interioară.
Cui te adresezi?
Aş vrea ca lucrările mele să fie calde, întrucât foarte multe lucrări de artă de azi sunt reci. Îmi doresc ca ele să fie o surpriză, o bucurie. În lucrările mele nu spun lucruri noi, dar le arăt pe cele care există, care stau undeva, uneori ascunse, şi care ne ajută să trăim, să ne păstrăm vitalitatea şi puterea. Cui mă adresez? Celor care caută şi vor să vadă aceste lucruri.
Care este artistul alături de care ţi-ar plăcea să lucrezi la un proiect?
Aş vrea să lucrez cu un artist căruia îi place ce fac, pe care îl inspir şi care mă inspiră la rândul lui. Numai aşa lucrarea finală ar avea unitatea pe care mi-o doresc. Pot da nişte nume de artişti care mă inspiră dar, repet, ar trebui să fie ceva reciproc: Frank Juery (pentru că fotografiile sale sunt calde, ludice, surprinzătoare, cu umor şi mai ales pentru că seamănă cu ceea ce-mi doresc eu să fac), Krassimir Terziev, Nicu Ilfoveanu, Anca Benera.
Studii
2006-2009 Facultatea de Arte Plastice, UNAB, secţia Foto-Video
Proiecte personale
2008 - filmul The Way of Wish
2008-2009 Călătorii imaginare
Expoziţii de grup
2009- Good bye atelier 6 la UNAB
Ficţiuni urbane la CIAC, Bucureşti
Două filme de un minut în cadrul workshopului theOneminutes/City minutes, Bucureşti
Interviu realizat de Mariana Bădescu
.png)
