FLORIN PANTILIMON

Florin Pantilimon este, înainte de toate, un mare desenator, iar acest lucru este o calitate pe care orice artist adevărat trebuie să o aibă. Linia devine un povestitor priceput al unui univers paradoxal, sarcastic, dominat de stilul dulce-amar al celui care știe să privească dincolo de omul contemporan. Putem critica sau laudă tot ceea ce acest artist creează, dar cu siguranță nu putem rămâne indiferenți la procesele artistice pe care acesta le realizează.

Ai o viziune complexă a linii; desenele tale sunt acide, pline de forță. Unde îți găsești inspirația pentru subiectele lor?

Inspirația… Îmi găsesc inspirația peste tot. Ea poate fi pe jos, pe masă, în mâna mea, poate porni de la un sentiment,  de la o melodie,  se poate naște dintr-un gând rătăcit sau  după o lungă ședință de uitat la tavan. Într-adevăr, desenele mele sunt acide și, în general, lucrările mele sunt o critică sau  o autocritică, mai mult sau mai puțin evidentă.


Dacă ar fi să-ți alegi un curent/curente în care să-ți încadrezi lucrările care ar fi acela/acelea?

Aș putea spune că lucrările mele se încardrează în curentul  „NOW“. Este, și a fost, cel mai răspândit curent din lume.

Cum te raportezi la artiștii contemporani din jurul tău?

Nu prea mă raportez la ei. E grozav că încă se mai „produce“ artă. Mă bucur să știu că nu sunt singurul nebun.

În ce fel consideri că arta ta influențează lumea în care trăiești?

Lumea în care trăiesc îmi influențează arta. Eu așa zic. Arta mea influențează ca arta oricui. Particip cu imagini noi la uriașul ghem de imagini care se tot învârte prin lume și adună picturi, fotografii, schițe, linii, puncte etc. Poate că ce fac influențează sau va influența pe cineva. E foarte posibil. Spun asta pentru că și eu sunt până la urmă un „filtru“ prin care au trecut foarte multe imagini,  realizate de cunoscuți și necunoscuți,  și care a selectat câteva și încă mai selectează.  Am fost influențat, se pare, de arta foarte multor oameni  și, probabil că și eu influențez la rândul meu arta altora. Nu cred însă că arta mea influențează viața „noncreatorilor“.  Este posibil ca cineva care privește o lucrare de-a mea să simtă o stare de liniște sau neliniște  sau să se amuze sau opusul, însă atât.

Ai un fel distinct de a manipula linia de desen. Ce cauți să exprimi prin lucrările tale?

Caut să mă exprim pe mine, sau să exprim modul în care înțeleg/simt eu un anumit lucru. Linia este un instrument minunat pe care aș vrea să-l redescopăr până… la sfârșitul vieții, la fel și cu pata și culoarea (în pictură).

Care dintre proiectele tale artistice îți este cel mai drag și de ce?

Proiectul  „autoportret“ este singurul de care nu m-am plictisit, dar cel mai drag este însăși ARTA.  Marele meu proiect este să lucrez…’till the end.

Ce reprezintă pentru tine Clubul Ilustratorilor?

Implicarea mea în proiectele Clubului  a fost una foarte mică, însă mă voi strădui ca în viitor să fiu mai implicat. Clubul ilustratorilor reprezintă o adunare de oameni frumoși cu lucruri frumoase de spus și de ilustrat. E ceva dulce ca mierea și, din păcate, la fel de popular. Eu cred că va crește. Merită și e disperată nevoie de așa ceva în ograda Bucureștiului.

Ce alte maniere de exprimare artistică te atrag – fotografia, arta digitală, sculptura, etc.?

Mă atrag multe din păcate.  În ziua de astăzi nu mai pot exista artiști universali. Încerc să fac  fotografie, desen, pictură, artă digitală, muzică și aș vrea să fac multe altele.

Dacă ar fi să alegi o perioadă de timp în care să trăiești ca artist, care ar fi aceea?

Mi-ar fi plăcut să fiu adolescent și să aștept cu nerăbdare noul album Janis Joplin.
 
Spune-mi o carte, un film și o melodie preferate…

Nu am filme sau cărți preferate, însă îți pot spune două  melodii minunate. Una numește „Koto song“ , iar pe coperta cd-ului scrie cu litere mari Dave Brubeck. A doua se aude acum din winamp și se numește „Wili (part 2) “,  „suflată“ minunat de către Miles Davis.

website: www.florinpantilimon.blogspot.com

Interviu realizat de Elena Andrei

Rating 4.60 out of 5

Lasa un comentariu

DMCA.com