Shop, 2009, manechin pictat cu acrilic

Ce m-a determinat să aleg acest drum? Prin clasa a III-a am început să fiu interesată de orele de desen. Talentul s-a arătat destul de repede, lucram foarte mult la temele pe care le primeam şi aveam mai multă răbdare decât ceilalţi. Profesorul nostru de desen îmi cerea să mă opresc din lucru pentru că deja se terminase ora şi voia sa meargă în pauză. Marea schimbare a avut loc prin clasa a VII-a când în şcoala noastră s-a mutat Liceul de Arte Plastice. Era cu totul altă lume. Directorul şcolii ne-a dus prin clasele lor şi am rămas fascinată de ce am văzut acolo. Atunci m-am hotărât sa dau la Arte.

Îmi plac provocările… Majoritatea lucrărilor mele sunt picturi, dar nu mă opresc la acest gen. Îmi plac provocările, îmi place să experimentez, nu-mi place să mă repet în ceea ce fac. Fiecare lucrare e un alt univers, chiar dacă lucrez la o serie cu acelaşi concept. Pe primul loc e conceptul, urmează expresivitatea şi pe urmă plasticitatea. Combin grafica computerizată cu pictura, fac şi picto-obiect, colaje.

Tot ceea ce mă înconjoară mă inspiră. Prin lucrări încerc să trag un semnal de alarmă asupra problemelor noastre cotidiene, existenţiale. Nu pot să rămân indiferentă, nu încerc să evadez, subiectele alese fiind de actualitate.

Proiectul Plastic People. Aparţin unei generaţii de artişti care, încă din perioada formării, se confruntă cu un univers social şi cultural dominat de prestigiul informaţiei rapide şi continue, de presiunea mediatică şi depresiunea consumistă. Tema proiectului Plastic People este CONSUMISMUL.
Susţin un program cu un angajament cultural ofensiv şi formulez o atitudine critică faţă de politicile manipulării, dezorientării afective şi spirituale, specifică societăţii de piaţă. Încerc să atrag atenţia că suntem, în realitate, captivi într-o lume artificială, ale cărei contururi ne scapă,aşa cum ne scapă în totalitate şi controlul ei. Manechinul dezgolit al vitrinelor, un element care se repetă în lucrările mele,este un “strigăt” împotriva societăţii în care suntem obligaţi să trăim şi căreia trebuie să ne conformăm.

Cum se împacă profesia de artist plastic cu cea de galerist? Pot afirma că foarte bine. Contactul cu arta şi cu artiştii mă ambiţionează, îmi deschide noi orizonturi spre creaţie. Când am început să lucrez în calitate de galerist, m-am reapucat şi de pictură.

Cât de apreciată este arta în Timişoara? Foarte puţin. Nu există public pentru expoziţii, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm fiind lipsa educaţiei vizuale în general. De vină este tot sistemul în care trăim. În Occident, copiii sunt familiarizaţi din clasele primare cu arta. Au programe speciale, sunt duşi de către dascăli în galerii, muzee. Nu poţi să ai pretenţia ca cineva să intre într-o galerie de artă, dacă nu a avut nicio tangenţă cu arta până atunci.

Cum se raportează un artist român la piaţa internaţională de artă?  Avem foarte mulţi tineri talentaţi în România. Unii reuşesc să se afirme şi pe plan internaţional. Drumul este foarte greu şi lung, trebuie multă muncă, perseverenţă, un bun manager şi nu în ultimul rând mult noroc. 

O carte, melodie preferată? Cartea preferată este romanul Frida, scrisă de Barbara Mujica. Nu am o melodie preferată, ascult muzică în funcţie de starea de spirit pe care o am.

Alături de cine mi-ar plăcea să lucrez la un proiect? Nu pot să dau un sigur nume. Mi-ar plăcea să lucrez alături de mai mulţi artişti, în special străini, pentru schimb de experienţă, contact cu altă cultură, viziune. Dacă mi-aş permite financiar, aş călători mult.

Planuri de viitor? Momentan mă pregătesc pentru o expoziţie personală care o să aibă loc în noiembrie, anul acesta, la Bucureşti.

 
Share

Anca Leu

Care este sursa de inspiraţie pentru intalaţiile prezentate la Noaptea Albă  a Institutelor Culturale?
H.R:   Sursele de inspiraţie pentru instalaţiile noastre sunt  de cele mai multe ori unele pe cât de simple, pe atât de comune şi anume reclamele luminoase prezente în spaţiul cotidian. În cadrul proiectului Réflexions urbaines este redată pregnant această idee. Instalaţia Réflexions urbaines este un grafitti şi nu numai, deoarece dincolo de textul specific acestui curent estetic urban,  se poate regăsi un mod alternativ de exprimare: importanţa acordată materialelor folosite în realizarea mesajului luminos (draperia, proiectorul, fascicolele de lumină). Mesajele propuse de noi sunt anonime şi de cele mai multe ori  sunt transpuse pe materiale ciudate (draperii, pereţi albi), chiar dacă  textul este proiectat tot cu o lumină  albă.  Printr-o recalibrare a proiectorului avem posibilitatea de a schimba mesajul, de a face cunoscut un nou text, care nu se vrea nici politic, nici social. Privitorul este îndemnat să  observe materialele folosite, modul în care apare mesajul, şi ulterior fontul textului şi mesajul în sine.

N.B: Lucrările noastre pornesc  de la  mai multe discuţii pe aceeaşi tema şi au ca sursă de inspiraţie locurile vizitate, locurile în care vrem să ne prezentăm instalaţiile.  Prin proiectul Réflexions urbaines vrem să reliefăm importanţa materialelor folosite în momentul realizării unei opere de artă:  textilele, pereţii albi sau învechiţi pe care sunt  proiectate mesajele, fascicolul de lumină ce face posibilă apariţia textului şi a propoziţiilor prezentate.

Ce specific credeţi că are arta contemporană?
H.R : Arta contemporană  este una foarte democratică, sunt foarte multe lucrări, foarte mulţi artişti şi un public din ce în ce mai numeros. Arta contemporană creată pentru a impresiona, pentru a cere o reacţie imediată  privitorului, nu se mai regăseşte doar în centrele culturale precum New York sau Berlin, ci poate fi propusă  în orice cadru cultural, cum este cazul şi acum, în spaţiul Institutului Cultural Francez. Spre deosebire de celelalte curente estetice, ea are capacitatea de a include şi de a valoriza cât mai multe culturi, fără  ca aceastea să  fie privite drept colaje nereuşite ale unor idei originale.

N.B: Colaborarea între mai mulţi artişti - de cele mai multe ori, strict necesară realizării unei opere de artă contemporane complete. Fiecare artist vine cu o idee unică şi astfel lucrarea este creată printr-o reformulare a unor stiluri estetice.

Care sunt artiştii sau curentele estetice a căror influenţă se regăseşte pregnant în lucrările voastre?
N.B: Influenţele (deja cunoscute de la cursurile de istoria artei şi arhitectură) se schimbă în mod constant în cazul instalaţiilor. Suntem influentaţi de atmosfera locului în care ne vom prezenta lucrările, de arhitectura cadrului natural sau istoric. Fiecare loc, fiecare monument ne oferă o nouă idee. Teoria artei rămâne pe planul secund, în favoarea realităţii arhitecturale din faţa noastră .

H.R. De cele mai multe ori încercăm, prin intermediul mesajelor proiectate, să schimbăm materialitatea pereţilor, să-i transformăm din simple ziduri de rezistenţă  în adevărate spaţii ce suportă  şi acceptă prezenţa unei lucrări de artă contemporane.  În momentul în care alegem să folosim o anumită clădire istorică drept spaţiu de prezentare a instalaţiei, ne raportăm la ceea ce s-a petrecut în acel cadru şi încercăm să descoperim simbolurile ce ne oferă posibilitatea de a ne integra lucrarea.

Ce artişti români vă sunt familiari, nu numai prin nume, ci şi prin lucrările realizate?
H.R& N.B: Andrei Cădere, care este un artist magnific, Dan Perjovschi şi un artist mai tânăr, Mircea Cantor.

Care sunt galeriile de artă, muzeele din România pe care le-aţi vizitat?
H.R: Doar galeria de artă Ivan şi bineînţeles, Muzeul de Artă Contemporană, unde ar fi trebuit sa expunem.

Cum vi se pare experienţa Nopţii Albe a Institutelor Culturale?
N.B: Îmi place să  văd  ca oameni foarte diferiţi vin să viziteze Institutul Francez în această seară (bunici si nepoţi, tineri, adulţi), toţi simţindu-se la fel de bine.  

Care sunt proiectele artistice de viitor pe care le aveţi deja programate?
H.R& N.B:  Între 10 iunie-17 iulie 2010  avem programată  expoziţia „Partition” în cadrul JTM Gallery. Tot în iulie vom participa la o expoziţia colectivă .
 

Nathalie Brevet et Hugues Rochette
Încărcat de lachambreaair. - Arts and animation videos.

Website:

http://www.nathaliehughes.com

http://www.nathaliehughes.com/NathalieBrevet_HughesRochetteFR.pdf

http://www.nathaliehughes.com/NathalieBrevet_HughesRochetteEN.pdf

Share

Interviu realizat de Mihaela Ion

Practicarea artelor textile este interdependentă de cunoaşterea tehnicilor ţeserii, brodării, imprimării, etc. Excluzând propriile inovaţii de ordin tehnic, cui datorezi însuşirea acestor tehnici?

Am învăţat atât arta ţeserii cât si alte tehnici şi metode de exprimare de la o artistă consacrată, Magda Ziman, care a reuşit să deschidă în faţa studenţilor o uşă pe care nu mulţi tineri ştiu sau pot să intre şi să descopere. Datorită ei am intrat într-un univers aproape uitat, cel al unei tradiţii, învăţând un meşteşug care te ajută să creezi, să studiezi, să cauţi, să descoperi şi să nu te opreşti doar la ceea ce ai învăţat.

Primele lucrări au fost incitante nu numai pentru că am ţesut, ci pentru că am înţeles faptul că fiecare material folosit avea personalitate proprie şi putea să dea aceleiaşi compoziţii alte semnificaţii. Fiecare fir, convenţional sau nu, era o provocare. A fost doar începutul unui lung şir de descoperiri proprii.

 
Alături de cunoaşterea tehnicilor, materialele utilizate, convenţionale sau neconvenţionale, au un rol foarte important în realizarea lucrărilor de această factură. Uneori explorarea materialelor poate sta la baza constituirii suportului ideatic al lucrării. Care sunt materialele pe care le utilizezi?

Artele textile sunt interdependente de material. Odată cu detaşarea acestora de influenţele exterioare au dezvoltat un limbaj propriu al comunicării prin formă, dar mai ales prin material. Pentru că noua viziune, a explorării spaţiului, ar putea aduce această specie mai aproape de sculptură, însă specificitatea este susţinută mai ales de material. De aici porneşte marea aventură, a diviziunii creative, chiar de la alegerea materialelor, a ingeniozităţii utilizării acestora, a situaţiilor noi create prin juxtapunerea acestora, a ,,universurilor” noi rezultate.

Uneori încercând să pătrund cât mai mult în studiul unui material, descoperind istoria lui şi aflându-i potenţialul de metamorfozare, am descoperit şi mesajul lucrării. Totuşi, tehnica fiind doar un mijloc de atingere a scopului, am conştientizat că este suficient să o cunosc pentru a trece mai departe, împletind valoarea estetică cu meticulozitatea redării.

Fiecare material deschide o altă posibilitate. Astfel, am început să ţes cu lână. Este primul pas pe care trebuie să îl faci în cazul în care porneşti pe un drum al cunoaşterii universului textil. Lâna, pe lângă faptul că dă o anumită textură (datorită tehnicilor diverse) şi caldură (datorită capacităţilor firului), îl determină pe artist să treacă prin diferite operaţii tehnice, astfel ajutându-l să devină organizat.

Pe lângă proiectele propuse pentru lână, după experimentarea posibilităţilor oferite de pănuşă, a urmat un şir lung de încercări. Sfoara, sârma, firul confecţionat din hârtie sunt doar câteva dintre materialele pe care am încercat să le cunosc şi să le personalizez în încercările mele. Entuziasmul descoperirilor m-a dus pe drumul folosirii tehnicilor diferite pe dimensiunile standard ale miniaturii textile (şi anume 20/20/20cm).

Pe de altă parte am împins limitele materialelor netextile şi le-am făcut să transmită totuşi caracteristicile firului textil, am început astfel să caut frenetic alte noi texturi.

În cadrul domeniilor tradiţionale ale artei desenul este ,,osatura” lucrării. În propria creaţie acesta este un mijloc uneori convenţional  care are ca scop alcătuirea întregului sau este utilizat ca expresie plastică?

Desenul în cazul lucrărilor mele este scriere cu fir. De la cusătura simplă pe suport de polistiren (Miriapode), vatelină (Alb pe alb sau Visul paianjenului) şi până la vizionarea unei caligrafieri pe fuior metalic (Indescifrabil) sau introducerea firului sub forma diferitelor arabescuri între discuri transparente (Memory broken) am ajuns să conştientizez nenumăratele posibilităţi pe care le pot oferi doar acul şi aţa.

De multe ori cromatica lucrărilor este rezultată din coloritul natúr al materialelor pe care le foloseşti. De ce recurgi la o astfel de abordare?

Îmi plac nuanţele nealterate şi în acelaşi timp delicate şi subtile ale materialelor naturale. Ele inspiră ideea şi o transcend. Introduc uneori culorile ca accent sau sub forma desenului.

Lumina, transparenţa sunt întâlnite în mod fizic în lucrările tale. Acestea sunt efecte întâmplătoare sau îndelung regizate?

Pentru a scoate în evidenţă regia acestor efecte trebuie să vorbesc despre o serie de cinci lucrări, denumite generic Lunaria, care sunt totuşi diferite prin formă şi conţinut.

Extinderea acestei serii constă în realizarea unor diferenţe sensibile de transparenţă, lucru inspirat dealtfel chiar de materialul folosit. Lumina joacă un rol deosebit, rol pe care îl speculez în toate lucrările mele, dar care aici devine foarte important datorită subtilităţii materialului şi a diferenţelor de densitate a fiecărei mici piese folosite. Şi dacă am ajuns să vorbesc despre efectul luminii, trebuie să menţionez lucrarea care are cel mai mult nevoie de ea, Textil Dia. Însăşi faptul că avem în faţă un diapozitiv, ne face să simţim nevoia luminii, materialele folosite în lucrările de mici dimensiuni, ce fac parte din întreg sunt nu neapărat mate sau închise, ele cer doar lumina pentru a deveni mai vii şi pentru a arăta tot.

Răspunsul la această întrebare este acela ca lucrările mele au nevoie de lumină pentru a trăi în adevăratul lor mediu şi pentru a descrie exact ce am dorit să comunic.

Interferând cu pictura, grafica, sculptura, artele textile sunt generoase în privinţa abordării tehnice şi imagistice. Care este zona preferenţială în ceea ce priveşte subiectele, temele abordate?

Pe lângă subiectul abordat, căutarea şi încercarea capacităţii de modelare a fiecărui material natural sau artificial, trecându-le de la tehnica ţeserii clasice (haute-lisse) până la tehnica adaptată fiecărui tip de fir, am studiat şi diferite posibilităţi de asamblare. Am adus observaţiile şi emoţiile proprii în subiecte ce m-au interesat sau care s-au născut pe loc, în funcţie de locul în care mă aflam, de situaţia politică şi socială, dar m-am ancorat adânc şi în natură. Cred că indiferent de factorii care ne influenţează, de apartenenţa la un anumit stil, individualitatea cu care privim lucrurile face lucrările să fie unice.

Jocul, hazardul sunt stimulente ale propriului proces de creaţie?

Da, jocul este modul meu preferat de a crea. Aşa au luat formă multe din lucrările mele. Curajul pe care îl ai atunci când te joci poate fi egalat doar de starea de disperare, sau mai bine zis de o stare extremă. Eu prefer jocul.

Care este mesajul, semnificaţia care străbate dincolo de material? Poţi exemplifica prin prisma unei lucrări?

Hârtia ar putea fi unul din exemplele edificatoare. Ea a devenit fir în lucrările mele şi aşa cum torcătoarele prelucrează fire de diferite grosimi, am preluat metoda prelucrând firul din bucăţi de ziar. Am intrat adânc pe terenul tatonării prin mijloace proprii, dar folosind metode arhetipale. Colecţionăm articole despre violenţă a avut ca subiect mediatizarea cu brutalitate a unor ştiri despre abuzuri, crime şi violenţe de orice tip, ştiri pe care le putea vedea oricine indiferent de vârstă. De la modul brutal în care oamenii sunt supuşi unei poluări de acest gen, am ajuns la rezultatul toarcerii firului de ştiri, care ajunse în ghem şi-au pierdut sensul preluând un altul arhaic. Ghemele, în care am strâns articolele scrise, au fost la acel moment protestul. Firul este înşiruirea de cuvinte, el conţinând în structura lui povestea. Am îmbinat deci materia cu noţiunea. Am făcut firul să nu fie textil şi să atragă subiectul datorită toarcerii şi strângerii sub forma ghemului şi în acelaşi timp să fie inserat sub forma noilor noţiuni ce denumesc arta firului sau Fiber Art. Pe lângă toate astea lucrarea lui Marcel Duchamp With hidden noise a fost un impuls din punct de vedere conceptual. Ghemul cu sunet secret, presat de plăcile metalice incripţionate cu texte încă nedescifrate ca sens au dat curs şi sens ideii mele de protest.

 
Uneori, pentru realizarea lucrărilor tale recurgi la abordări de tipul ready-made. Acesta este un mod de a utiliza un anumit material neconvenţional sau are o simbolistică aparte?

Înainte de a vorbi de materialele readuse la viaţă, vreau să specific liantul care mi-a deschis această posibilitate şi anume ceara, fluiditatea ei, semitransparenţa cu care acoperă diferitele materiale şi patina pe care o oferă unor materiale trecute în registrul celor fără utilitate. O rotiţă, un bec ars, un arc, un fir de lână roşu, o bucată de lemn şi câteva ace cu gămălie sunt câteva piese ce fac parte din inventarul miniaturilor Mucegaiuri sau Gâza. Ele sunt un fel de mici expozeuri ale unor lucruri uitate într-un sertar, pentru când va veni momentul să fie refolosite. Bineînţeles că nu le va mai veni rândul niciodată şi va trebui totuşi să dispară din acel sertar, ceara însă le-a cuprins şi le-a dat o altă posibilitate de a fi utile, devenind parte dintr-un ansamblu estetic, înnobilându-le prin patină şi făcându-le să se bucure de aprecieri estetice, fiind vorba despre acele aprecieri care au făcut ca experimentele lui Daniel Spoerri şi Jean Tinguely să fie ,,validate” ca opere de artă.

Studierea materialelor neuzuale sau nespecifice artelor textile a dus la crearea unor structuri în relief sau volum. Probabil că, similar lucrării Memory broken este aplicată la mod conceptual ideea ready-made-ului, însă ceea ce mă îndepărtează de astfel de abordări este intervenţia decisivă asupra obiectului uzual.

Memory broken este o lucrare compusă din mai multe părţi, acestea descriind câte o poveste scrisă cu ajutorul firului textil pe uzualele compact discuri. Un mod de a privi diferit lucrurile decât prin prisma celui ce utilizează CD-ul pentru stocare de date. În acest caz, memoria păstrată pe suportul discului este vizibilă, dar indescifrabilă, scindarea există sub forma unor moduri diferite de a privi lucrurile. Vedem acelaşi lucru, dar gândim diferit despre ele. Nuanţele şi particularizările sunt parte din fiinţa fiecărei persoane, de aici porneşte ideea că o singură lucrare are mai multe semnificaţii.

Există artişti pe care îi identifici ca având căutări, modalităţi de rezolvare asemănătoare cu ale tale?

Bienalele de Miniaturi Textile, din toată lumea, strâng sub acoperirea lor artişti interesaţi de arta fibrei din toată lumea, urmărind aceste manifestări am înţeles că sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mulţi artişti care sunt preocupaţi de acest fel de artă.

M-am regăsit în entuziasmul şi interesul pentru decoperiri de noi posibilităţi şi modalităţi de prelucrare a materialelor, în lucrările artistei Jo Deelaney, care a studiat Multimedia Textile Design la Loughborough University, Anglia. Ea creează forme şi suprafeţe prin înnodare, pliere, împletire, tăiere, rupere, coasere, rezultând ineditul.

Young Son Cha şi Miranda Argyle sunt alţi doi artişti alături de care mă situez datorită similitudinilor prezente în câteva lucrări.

Fără să ştiu de existenţa unei artiste americane de origine japoneză (Ruth Asawa), am realizat reţeaua compoziţională de forme din metal din lucrarea Epiderma 1. Ruth Asawa[1], creează structuri de sârmă fiind încurajată de Josef Albers să experimenteze materialele obişnuite transpunându-le în structuri originale. Astfel a încercat să cuprindă spaţiul şi să păstreze transparenţa, aceste atribute fiind foarte importante şi în lucrările mele.

Cu siguranţă lista se poate prelungi, preocupările artiştilor textilişti şi nu numai, duc foarte mult spre cercetare. Rezultatele reflectate în lucrări pot fi asemănătoare fără ca între ei să existe corespondenţă.

Sunt tendinţe similare creaţiei tale în arta contemporană?

Pornind de la un nou mod de a gândi fibra, de la descoperirea capacităţilor de modelare a acesteia, de combinare cu diferite alte materialităţi, în acelaşi sens cu noutatea apărută în teritoriul artei fibrei - Fiber arts, pot încadra lucrările şi mai ales căutările mele ca fiind similare cu acest concept. Artiştii Fiber arts s-au confruntat întotdeauna cu aceleaşi dileme pe care le au toţi ceilalţi: ce este arta? Cu atât mai mult cu cât, dacă un şerveţel brodat poate deveni o lucrare de artă sau pur şi simplu un lucru uzual, poţi face ca o lucrare ce intră în sfera acestui concept să comunice mesajul, emoţia şi sensul de dincolo de sensul literal al materialului.

Din considerente de ordin ideatic, unii artişti au aderat la grupuri sau grupări artisice. Faci sau ai făcut parte dintr-o grupare de acest gen?

Grupul In-Format, a fost în anul 2001, un impuls ce a promis la momentul respectiv o lansare. Lucrările ce le-am expus împreuna cu Liliana Popa, Viorica Stănculescu şi Florin Avram, au fost rodul discuţiilor purtate şi a propunerii de a studia limbajul comun al artelor. În contextul grupului, doamna Ileana Pintilie, istoric şi critic de artă, spune că lucrările prezentate (Zidul nebunilor, Epiderma 1, 2 şi Three) „integrează elementul textual într-un fel de obiect ambiental apropiat ca viziune de sculptură. Formele devin ample şi definesc spaţiul încercând să provoace privitorul printr-un fel de blândă agresiune pe care o exercită asupră-i (Zidul nebunilor), ca şi prin interogaţiile multiple pe care le stârneşte.[2]

 
Artele textile au pe teritorul patriei noastre origini străvechi care aparţin artei populare, atât ca obiect uzual, de cult dar şi estetic. Crezi că în contemporaneitate, odată cu înnoirea limbajului, acestea pot cunoaşte aceeaşi notorietate ca în perioadele anterioare?

Oricât de optimistă vreau să fiu şi oricât de mult mi-aş dori acest lucru nu cred că se va întâmpla asta. Tinerii nu cunosc posibilităţile artei textile pentru că nu are cine să le descrie potenţialul acesteia. Manifestările româneşti în domeniu sunt destul de rare şi puţin mediatizate, absolvenţii specializării sunt bulversaţi de dispariţia industriei textile româneşti şi descurajaţi de îngusta deschidere către artă a societăţii româneşti. Menţinem în viaţă o artă ce presupune multe posibilităţi chiar şi pentru a deschide o afacere proprie.

Care este stilul estetic ce ţi-a influenţat cel mai mult drumul artistic ?
Dacă e vorba despre lucruri care m-au influenţat aş putea spune că zona kitsch-ului  şi interpretarea lui în artă au fost nişte puncte de plecare. Mi s-a părut că lumea e foarte pornită împotriva acestei „estetici” a kitsch-ului, parcă prea era pus la zid prostul gust transpus în obiecte de tot felul şi chiar în forme de manifestare ale oamenilor. Eu m-am gândit că nu suntem chiar aşa străini de asta şi că poate fiecare deţine o mică înclinaţie naturală către kitsch. Pe de altă parte au fost şi câteva nume din zona feminismului care mi s-au părut importante: Cyndi Sherman, Miriam Schapiro, Kiki Smith, şi la care am găsit o interpretare a kitsch-ului în variantă/viziune feminină. Mi s-a părut că zona feminităţii este legată strâns de zona kitsch-ului, cred că m-am gândit şi la mine. Aşa am început cu primul proiect „Jurnal”(2003), o serie de desene cusute pe pânză în maniera celor aflate în casele de pe la ţară, dar cu subiecte actualizate, apoi a fost expoziţia „Pin(k)itsch visions” care a cuprins mai multe printuri cu fotografii colate, într-o încercare de a reda posibile imagini dintr-un univers feminin kitsch. Au urmat expoziţia „Office”(2008) care a inclus şi o acţiune, aceea de a „desena” cu un trafalet cu model (genul celor care decorau pereţii semicitadini pe vremuri) o schemă de a trăi integrat social, şi „Pufarine” (2009) care de asemenea presupune şi kitsch şi feminitate.

Cum ti se pare lumea artistică românească in acest moment?
Aş vrea să o pot compara cu “alte lumi” artistice, dacă ar fi posibil. Pot să o compar însă cu felul în care se prezenta acum cinci, zece ani şi dacă fac această comparaţie, cred că este mult mai bine azi. Cu toate dificultăţile amintite pot spune că există şi cazuri fericite, de oameni care au reuşit să facă ceva, daca mă gândesc la Gorzo de exemplu, dar mai sunt şi alţii. Este bine că sunt destule galerii private şi deschise artiştilor, dar şi publicului, există artişti care se ocupă de ale lor, care expun, comunică, se implică, obţin burse în alte ţări. Cred că s-a conturat de bine de rău şi un public interesat, aşa încât să nu se mai spună că artiştii se vizitează unii pe alţii la vernisaje şi de ce nu, un public care achiziţionează lucrari de artă. Sunt bune şi forumurile de discuţii din zona artei, deja bine ştiute, “incepem” şi “nettime”, aşa încât uneori părerile şi nu doar anunţurile artiştilor se mai întâlnesc, chiar dacă destul de rar.

Care sunt, după parerea ta, caracteristicile definitorii ale unui artist în spaţiul cultural românesc?
Cred că ar putea fi rezistenţa şi adaptabilitatea. Au reuşit destul de bine cei care au putut fi şi proprii lor manageri. Spaţiul cultural românesc pot spune că este un minunat loc de antrenament pentru artişti. Ei trebuie mereu sa insiste şi chiar dacă nu au un traseu prestabilit,  sunt confruntaţi cu o cursă cu obstacole. Nu se ştie când poate apărea un bonus şi demersul trebuie sa stea de multe ori sub semnul gratuităţii. O fi bine, o fi rău, nu ştiu, dar antrenamentul contează şi mai ales să te afli în cursă. Când sunt pesimistă mă gândesc că sunt ca un şoarece care aleargă într-o roată de spiţe, aşa, ca să-şi consume energia.

Planuri artistice de viitor?
Păi am de gând să lucrez în continuare, să pregătesc alte expoziţii. Nu ştiu exact care va fi traiectoria, doar sunt în cursa aceea.Treaba mea este sa îmi văd de lucru în continuare.

Cum îmi aleg subiectele?
Aş vrea să spun “ca pe fustele din dulap”. Arunc o privire în semiobscuritate mă uit şi o aleg pe cea pe care mi-ar face plăcere să o port în acel moment, dar nu e chiar aşa. Nu pot spune că mă trezesc dimineaţa şi mă “izbeşte” un subiect. Cred că se adună la un loc, în capul meu mai multe lucruri care stau acolo o vreme, căutând să iasă după ce m-au exasperat. Nu aleg subiectele, mi se “întâmplă”.

Consideri ca  exista un motiv recurent sesizabil în lucrările tale?
N-aş putea spune că am o “colecţie“ de subiecte care mă atrag. Am stat departe de a insista pe o chestiune anume, deşi poate n-ar fi rău. Eu “sar” de la una la alta, după cum mă animă o temă sau alta. Feminitatea cred, se va regăsi mereu în ce fac, pentru că mereu este puţin vorba şi despre mine.

Pot fi faimoşi artiştii în Romania?
Probabil că pot fi. Depinde şi de interesul general şi dacă “subiectul” poate părea interesant pentru români la un moment dat. Într-un fel, cred că oamenii apreciază valori autentificate mai demult. Arta contemporană nu este prea populară la noi, este considerată o tâmpenie chiar şi de către oameni cu oarecare deschidere.Totuşi uneori mai apar la ştirile naţionale şi veşti despre artişti contemporani români (eu am auzit numai de Dan Perjovschi). Dar dacă întrebi acum repede pe stradă, presupun că ţi se va spune despre Brâncuşi.

Share

Interviu realizat de Mihaela Ion

Când ai decis sa faci video mapping?
Naste Dorel: Nu a fost o decizie luată într-o zi anume. Probabil că formația mea artistică cât și noile modalități  de exprimare vizuală m-au împins și spre această abordare. Cronologic vorbind, propuneri de astfel de proiecte au fost încă din anii facultății, numai că ele s-au concretizat recent datorită atât dezvoltării de software-uri specializate cât și apariției unei noi culturi audio-vizuale. Cred ca si oamenii sunt mai deschiși spre astfel de experimente şi faptul că ele sunt prezentate în spaţiul public a fost o provocare pe care alte proiecte vizuale nu o conferă.

De la ce motive vizuale pleci in realizarea unui astfel de proiect?
N.D: Depinde de proiect. Un performance audio-video poate conține motive vizuale provenite chiar și din experiența personală, iar acestea pot fi simboluri sau elemente care fac referire la anumite stări sau concepte. Un proiect de video mapping arhitectural este legat, în primul rând, de arhitectura clădirii și atunci motivele vizuale pot fi și simplu decorative sau anumite efecte vizuale.

Realizezi un proiect de visual pornind de la muzică sau cauți muzica dupa ce ți-ai format o idee despre cum o să arate proiectul?
N.D: Activitatea mea artistică din ultima perioada este strâns legată de proiectul UNKNOWN Identity Sharing, pe care, încă de la început, l-am pornit alături de Codin Orășeanu ca pe un proiect în care muzica și vizualul trebuie să co-existe, să se influențeze, să împrumute și să transmită împreună, fără să existe o subordonare a uneia față de cealaltă - vizualul și muzica se dezvoltă simultan.
Cu toate acestea am participat și am lucrat în cadrul unor proiecte în care unul din cele două elemente era scos în față, dar chiar și atunci legătura este foarte strânsă.

Ce este Unknown Identity Sharing?
Codin Orășeanu: Este un proiect audio-vizual ce a luat naștere în urmă cu doi ani și jumătate. Atunci, am fost invitat de Dorel să fac muzica pentru un proiect vizual realizat de el pentru „Zilele Bucureștiului”. Acesta a fost momentul în care a luat naștere UNKNOWN Identity Sharing. După experiența de atunci am hotărât să dezvoltăm proiectul și să extindem conceptul către un segment multidisciplinar, acționînd atât în zona live performance-ului, video mapping-ului dar și a instalațiilor audio-video.

Povestiți-ne un pic despre proiectul de la Ateneu…
C.O: Experiența de la Ateneu a fost una extraordinară. Invitația de a prezenta proiectul acolo a venit din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, prin domnul Andrei Găitănaru. Suntem primul proiect electronic care a intrat în Ateneu (cel puțin după revoluție).
Ne aducem aminte cu plăcere cum se uitau oamenii de acolo când au văzut că se montează pe scena Ateneului trei ecrane de proiecție ce măsoară, în total, 9 metri lungime.

[Show as slideshow]

Revenind la UNKNOWN Identity Sharing, performance-ul de la Ateneu a însemnat încă un pas în dezvoltarea proiectului spre partea de live performance, aici fiind și momentul în care un nou membru s-a alăturat proiectului – Horațiu Șerbănescu. Cum una din părțile cele mai importante ale proiectului o reprezintă partea de interacțiune și sharing, am invitat să cânte alături de noi doi dintre cei mai virtuoși instrumentiști ai momentului – Alexandru Tomescu (vioară) și Răzvan Suma (violoncel).
Cei doi au fost invitați, special, pentru a întări ideea unui sharing de identitate în urma căruia să rezulte ceva nou și spectaculos. Rezultatul a fost o îmbinare între muzică electronică și clasică, între digital și analog. Din punct de vedere vizual a fost o încântare să vedem cum muzica, electronică și clasică deopotrivă, ajută la construirea unui mesaj vizual conceptual. 

UNKNOWN identity sharing - Live at Romanian Athenaeum from TVCrash on Vimeo.

Vorbiti deseori despre "sharing-ul de identitate" Ce inseamnă mai exact această sintagmă?
C.O: Acest „sharing de identitate” stă la baza proiectului. Noi nu am creat un concept în ideea de a explica ceea ce facem, muzica și vizualul au fost alese să transmită acest concept, niciodată invers.
Conceptul pleacă de la ideea ca orice identitate este formată în urma unor interacțiuni și experiențe cu alți oameni, astfel iau naștere personalități, principii și/sau trăiri. Interacțiunea cu oamenii din jurul nostru este ceea ce ne definește ca personalitate. Partea de “unknown” vine din faptul că de multe ori nu ne dăm seama ce luăm și ce dăm în urma acestor interacțiuni, dar depinde, întotdeauna, de noi ce păstrăm. Aceste interacțiuni stau atât la baza dezvoltării noastre ca oameni, dar și la baza formării de noi experiențe și concepte. E motorul, dacă putem spune așa, evoluției personalității umane.
Acest concept încercăm să îl traducem publicului prin interacțiunea audi-vizuală - partea video a proiectului este în permanență modelată de sunet, fiecare imagine fiind compusă, descompusă sau distorsionată în funcție de intensitatea și frecvența sunetelor.
UNKNOWN Identity Sharing este un proiect în continuă transformare. El diferă la ficare prezentare deoarece atât sunetul cât și vizualul sunt expresia artiștilor asupra realității și a interacțiunilor pe care le au cu oamenii din jur.

Cine sunt, de obicei, comanditarii unui proiect de video mapping?
N.D: De obicei sunt proiecte comerciale, comanditarii fiind agențiile de publicitate care vor să promoveze un brand. Aceste proiecte vin cu un input foarte clar de la client. Noi încercăm să realizăm și proiecte personale de video mapping care să le prezentăm în cadrul unor evenimente sau festivaluri și în care partea "artistică" să fie cea predominantă.
C.O: Chiar dacă comanditarii sunt, de cele mai multe ori, branduri comerciale, noi încercăm să prezentăm și proiecte persoanle de video-mapping, cum a fost și cazul Street Delivery. Aici am propus un proiect de mapping pe Biserica Anglicană.
Partea mai dificilă este că în cadrul unor festivaluri sau evenimente de acest gen sunt foarte puțini bani, și nu ne referim la fee-ul nostru, ci la bani pentru producție. Echipamentele necesare pentru așa ceva sunt foarte scumpe. La Street Delivery am fost susținuți de prietenii noștri de la 360Revolution (Gabriela Iacob și Costin Dediu) care ne-au oferit echipamentele și oamenii pentru tehnic.

De curand, am putut sa va urmarim la Street Delivery. Unde vă vom vedea in viitorul apropiat?

N.D și C.O: E greu de spus. Acum pregătim un proiect mai mare pentru care sperăm să găsim fonduri, dacă nu urmăriți clădirile din București, cine știe unde ne veți putea găsi : )

[Show as slideshow]

Aveți vreun artist la care va raportați ca la un model?
N.D: Nu. Îmi plac, însă, foarte mulți, din diferite medii și care de altfel m-au și influențat într-un fel sau altul. În plus, sunt atatea proiecte diverse și interesante pe care le descopăr zilnic încat ar fi foarte greu să mă raportez doar la o singură persoană.
C.O: E greu să ai un artist preferat. Doar dacă deschid laptopul si dau un search găsesc, cel puțin, 50 de artiști care mi se par incredibili. Oricum, în momentul de față, nu mai există un singur artist, lumea se unește în diferite grupuri atrăgând de partea lor designeri, programatori, muzicieni etc, toate acetea pentru a oferi o experiență cat mai intensă și diversă publicului.

Video Mapping at Street Delivery from TVCrash on Vimeo.

Share

Ce curent estetic te-a influenţat cel mai mult în definirea statutului tău de artist ?
Statutul meu de artist se conturează cu fiecare proiect în parte. De-a lungul timpului am fost influenţată de mai multe curente foarte diferite. Aceasta se poate citi încă din lucrările mele timpurii până la cele mai actuale. Am început cu Renaşterea şi cu Botticelli în mod special şi am continuat cu o admiraţie pentru imaginaţia suprarealiştilor. Acum sunt atrasă mai mult de arta conceptuală şi de influenţa artei digitale asupra picturii.

Caracteristicile importante ce definesc un artist în spaţiul cultural românesc?
Nu cred  în caracteristici definitorii pentru artişti. Nu aş putea caracteriza generic artistul în spaţiul cultural românesc şi nici într-un alt spaţiu. Artistul este atât de atipic şi cu intuiţie propie că nu există puncte de reper. Dacă aş putea gasi caracteristici atunci nu aş mai vorbi de artişti creatori şi originali.
 
Planurile artistice pentru viitorul apropiat…
Mă pregătesc acum pentru un workshop de storytelling, în Zadar, Croaţia. Apoi voi pleca la Londra într-o rezidenţă prelungită, unde îmi voi continua proiectul Frumuseţi şi păsări. Din acest proiect am terminat de pictat prima lucrare, Carla, dintr-o serie de zece. Îmi plac exagerările şi contrastele. Întotdeauna se pun în valoare. Vreau să pun siluete feminine, graţioase, într-un ambient rece, murdar şi întunecos de aceea voi expune lucrările într-o hala industrială sau într-o încăpere cu mult beton. Mai am în vedere încă două proiecte, dar încă nu ştiu unde şi când vor fi gata.

Lumea artistică romanească este disipată în mici grupuleţe exclusiviste
Ma fascinează artiştii în general, indiferent că sunt romani sau de alta naţionalitate. Lumea artistică romanească este disipată în mici grupuleţe exclusiviste pe lângă o mare de artişti solitari. Mi-ar plăcea să fie mai uniţi, mai puţin egoişti şi mai receptivi. Să fie totali în relaţia lor cu arta şi cu oamenii, exact ca nişte copii.

Cum îmi aleg subiectele?
În general subiectele sunt nişte consecinţe ale unor situaţii ce s-au intersectat cu mine la un moment dat impresionandu-mă într-un fel sau altul. Chiar dacă nu în acelaşi moment, dar ele revin sistematic, le conştientizezi, le reinterpretezi şi apoi simţi nevoia să le expulzezi pentru a-ţi consuma energia formată de ele. Nu există o altă regulă.

Până acum subiectele au fost ori foarte personale, cum a fost seria de Ferestre de jurnal, sau sociale si etice, ca 7sins sau iDolls. Mă leg şi mă învârt foarte mult în jurul fiinţelor. Ele pot fi umane, animale sau fantastice. Nu există o ierarhie. În general fac referire la figura umană în  relaţia sa cu  animalul; omul animal - animalul umanizat, eventual chiar industrializat.
Subiectul recurent cred că va ramâne omul. Deja pregătesc proiecte noi ce vizează tot fiinţa umană.

Artiştii în România pot avea o notorietate largă?
Sigur că pot, dar de ce să-şi dorească să fie? Notorietatea şi calificările nu fac decât să perturbe şi să limiteze actul creativ ce putea fi realizat fără graniţe. De ce să dai nişte parametrii unei entităţi care e atât de complexă şi infinită? Faima, perfecţiunea, bogaţia sunt doar nişte ispite cu capcane.

Unde aş vrea să expun?
Întotdeauna am apreciat oamenii care deschid galerii noi şi mai puţin pe aceia care se plângeau că nu sunt destule galerii. Prima expoziţie personală am deschis-o într-un spaţiu neconvenţional, creat de mine, special pentru acel eveniment,  Ilar Space. I-am creat o identitate, i-am făcut un logo şi am făcut un eveniment de o seară. Nu pot spune de pe acum unde aş vrea să expun pentru că fiecare proiect are nevoie de un alt ambient. Depinde de scopul şi mesajul lucrărilor. Dacă există o galerie potrivită pentru un proiect anume atunci voi încerca să expun acolo, dacă nu există înca, voi încerca să creez spaţiul.

Share

Interviu realizat de Mihaela Ion

[Show as slideshow]

Turism

Palatul Victoria

Arcul de Triumf

Casa poporului

Teapa

1 iunie

Fata bulimica: Victorie

Fata bulimica: Comoara

Fetele omoara

Fetele mor

In aer

Nasterea lui Pikachu

Bomba

Te voi prinde

Cum iti alegi temele proiectelor si care sunt etapele pe care le parcurgi pana la finalizarea lor?
Ca si orice mic mare artist sunt inspirata de tot ceea ce ma inconjoara, de ce vad pe internet, de ceea ce citesc. As vrea sa cred ca nu ma cenzurez si ca atunci cand am o idee care merita elaborata  aceasta prinde viata.
Orice proiect incepe cu o parte teoretica, imi place sa ma consider o persoana calculata. Imi notez ideile, caut referinte in istoria artei, piste de care pot sa ma leg, idei care ca ma ajute sa incep proiectul, orice proiect. Odata formata o idee incerc sa prezint catorva prieteni posibilul viitor proiect. Astept reactii, opinii, idei, pareri, sugesti, impresi, iar daca totul decurge asa cum sper/ vreau proiectul incepe sa prinda viata.
Cea mai grea parte e finalizarea, iar daca reusesc sa trec de ea pot sa ma declar un “artist fericit”.

Vorbeste-ne un pic despre seria  “pixel art”… Cand ai inceput sa lucrezi la ea?
Seria “pixel art” se numeste “LOW-REZ LIFE” si intentia declarata a acestui proiect a fost de a introduce “fizic” digitalul în viaţa reala si pixel art-ul în fotografie.
Acest proiect a inceput acum doi ani, primul obiect din polistiren pe care l-am realizat a fost o pata de sange, iar cel mai recent obiect este Palatul Victoria.  Prima etapa din “LOW-REZ LIFE ” a luat sfarsit cu expozitia End of Academia.
Mi-am propus sa realizez imagini în care sa includ o forma de pixel art materializata în figurine din polistiren expandat si/sau extrudat, colorate cu vopsele acrilice dupa un caroiaj trasat în prealabil, decupate mai apoi din placa de polistiren, si care să urmeze întocmai estetica low-res a pixel art-ului. Daca interventiile stradale pixel art sau de orice fel se doresc a fi perene, figurinele realizate de mine sunt efemere, ele trăiesc doar pentru imaginea fotografica din care vor face parte. Prin acestea urmăresc crearea unei realităti distincte din însumarea sau intruziunea realitatii digitale (considerând pixel art-ul ca o forma primara si sintetica a acesteia) si reale, realitate cu reguli proprii si care pune sub semnul întrebării nivelul la care privitorul accepta în zilele noastre modificarea digitala a lumii în epoca postfotografica (si aici ma gândesc la numarul crescând de scandaluri asociate unor imagini din presa manipulate digital).

Care este proiectul tau de suflet? De ce?
“Proiectul de suflet” a inceput acum 6 ani odata cu prima mea vizita la Paris.  Plimbadu-ma pe Champs Elysees, m-am oprit fascinata in fata vitrinei Cartier si am fotografiat-o. Urmatorul an am repetat aceasta aventura si mi-am propus ca de cate ori ajung la Paris sa fotografiez faimoasa vitrina.

Te folosesti de diferite medii pentru a te exprima (fotografia conceptuala si ilustratie). Crezi ca un artist se poate exprima in orice mediu sau are nevoie de o anumita “specializare” ? 
Un artist in adevartul sens al cuvantului, cum este Damien Hirst,  poate si este indicat sa se exprime in toate mediile pe care le percepe, care ii sunt familiare.
In cazul artistilor romani, acestia ar trebui sa se axeze pe unul sau maximum doua medii pe care ar fi excelent daca le-ar stapani. La noi, dorinta de grandomanie este mult mai importanta decat  orice altceva. Astept si eu artistul roman care face arta din placere si nu din obligatie, din dorinta de a se exprima “plastic”, fara o dorinta de implinire la nivel material si sa aiba tupeul sa recunoasca asta.
Astept artistul care face arta pur si simplu.

Cat de focusat trebuie sa fie un artist pentru a impune o imagine coerenta despre opera lui?
Dupa cum spunea mai sus, artistul roman e un specimen aparte si nu intotdeauna in sensul bun al cuvantului. Prea putini artisti sunt consecventi, coerenti in ceea ce fac. Toti experimenteaza, cerceteza dar prea putin sunt pe un drum al lor.
E o realitate trista, in opinia mea, si e pacat.

Cum a fost experienta expunerii alaturi de alti artisti tineri, in cadrul expozitiei End of Academia? 
A fost interesant. A fost stresant si in cele din urma a fost excelent. Am muncit mult, cu totii. Dar e greu sa aduni 12 artisti, cu personalitati foarte puternice, fara un curator.

Stim cu totii care este este situatia unui tanar artist pe piata romaneasca. Cam ce ar trebui sa se schimbe pentru a le oferi mai multe oportunitati?
Ar trebui sa se schimbe totul , dar stiu, ca din pacate nu se poate schimba nici macar 15%. Poate nepotii nostri vor avea mai mult noroc.
In primul rand ar trebui sa existe mai multe artist run space si nu mai multe galerii, nu de alta dar la noi nu exista infrastructura necesara pentru sustinerea galeriilor de arta.
Ar trebui sa “importam” adevarati colectionari de arta, deoarece in Romania nu mai exista asa ceva, din perioada interbelica.
Ar trebui sa existe specializari in cardul universitatilor de arta din Romania – management cultural, tehnici de vanzare a operelor de arta, impresariat de arta contemporana – care sa formeze un aparat de sustinere a pietei in domenui.

Cum este Tereza Anton in timpul liber?
Timp liber hmmmm, un concept care nu imi prea este familiar, sper ca voi face cunostita cu el vara asta.
De 6 ani cel mai mult timp liber a fost o saptamana, asa ca vara asta, odata cu terminarea masterului imi voi acorda o mica pauza de vreo 2 luni.
Vreau sa pun doua proiecte pe picioare “We love to art” (in opinia mea arta a devenit un verb) si “Drastic plastic”, dar detalii despre ele la momentul oportun.
De vreo doua luni am inceput sa invat singura sa fac ilustratii si sunt foarte mandra de aceasta realizare, cine stie poate o sa reusesc sa public o carte pentru copii la un moment dat. Ar fi frumos.

Ai un artist la care te raportezi ca si model?
Nu exista artisti la care sa ma raportez, dar exista artisti pe care ii consider “genii”, unul dintre acestia este Damien Hirst.
Atunci cand intr-un an, ca si artist vinzi in valoare de 200 milioane de dolari, din care bagi 150 de milioane in arta pe care o colectionezi, esti demn de maximum de respect si de un capitol in istoria artei.
Eu zic ca avem mult de invatat de la acest om.

Share

Ca şi artist originar din Cluj ce te-a atras la spaţiul artistic bucureştean?
M-am simţit mereu atras de oraşele mari, cu multă mişcare, mulţi oameni şi multe posibilităţi. Am ales Bucureştiul pentru că era varianta cea mai la îndemână la momentul respectiv, am simţit nevoia de o schimbare majoră din toate punctele de vedere. Bucureştiul însemna ceva monumental, lucru care m-a ajutat în demersul personal şi consider că a avut un rol important în formarea mea artistică. După 3 ani am ajuns să îmi dau seama de diferenţele şi asemănările dintre cele două oraşe şi cred că în ambele „centre“ artiştii tineri (şi majoritatea artiştilor consacraţi) sunt destul de inhibaţi în proiectele personale şi în impactul pe care l-ar putea crea asupra societăţii.

[Show as slideshow]

 
Anul trecut ai făcut parte dintre bursierii Erasmus în Valencia. În ce fel ţi-a îmbogăţit această experienţă perspectivele artistice?
În primul rând mi-a dat noi teme de gândire, simt că m-am apropiat mai mult de ceea ce înseamnă pentru mine „pictura“, mai ales din punct de vedere tehnic, am învăţat să fiu mai sever cu mine însumi în ceea ce priveşte procesul picturii, dar pe de altă parte simt că m-a deschis înspre alte moduri de expresie pe care şcoala bucureşteană le neagă sau le promovează prost, împiedicând astfel studenţii să fie multidisciplinari.
 
Care este tema expoziţiei tale „Al Aventón“?
 Al Aventón - portretele prietenilor mei necunoscuţi. „Al Aventón“ înseamnă „cu autostopul“, sau „a fi luat cu autostopul“ în dialectul mexican. Este un proiect pe care l-am gândit de prin 2008. Ideea e că documentarea pentru proiect a fost o călătorie prin Spania şi Italia. Lucrările finale sunt „jurnalul“ călătoriei. Fragmentele de flyere, pliante, gunoaie, scris, bucăţi de afişe împreună cu fotografiile  persoanelor cunoscute de-a lungul drumului au fost schiţele pentru pânzele finale. 
 
Există o tehnică anume de care te simţi mai ataşat ?
Deocamdată mă simt destul de ataşat de tehnica ulei pe panză.
 
Care sunt simbolurile pe care le foloseşti în lucrările tale?
În Al Aventón m-am folosit de imaginea Fecioarei Maria, de fragmente din cărţi vechi de anatomie, apare la un moment dat şi un elefant, simbolul oraşului Catania.
 
Există anumite motive, teme de care te simţi atras ?
Pot spune că portretul şi reprezentarea figurii umane au stat la baza lucrărilor mele. Îmi place repetiţia de elemente, intervenţia cu un gest „curat“ peste ceva pictat „frumos“, îmi place să las lucrurile „neterminate“, astfel privitorul poate continua şi termina pictura după bunu-i plac. În general prefer spontaneitatea şi prospeţimea în orice lucrare. 
 
Ce reprezintă pentru tine arta? Este doar o meserie sau implicarea ta în procesul creator reprezintă ceva mult mai amplu ?
Doar o meserie sigur nu e, din moment ce deocamdată nu câştig nimic material din asta. Nu aş vrea să sune a clişeu, dar pot să numesc arta un stil de viaţă. O zi împlinită e o zi petrecută în atelier pictând de dimineaţă până noaptea târziu, în miros de uleiuri şi terebentină. 
 
Cum se raportează artistul român la spaţiul cultural internaţional?
La nivel înalt, cu forţă şi lucrări puternice. Mă simt mândru că suntem reprezentaţi pe plan mondial de artişti ca Mircea Cantor, Dan Perjovschi, Adrian Ghenie, şi Victor Man.
 
 Numeşte trei artişti preferaţi.
 Daniel Pitin, Robert Rauchenberg şi Gabriel Orozco.
 
 Cum îţi petreci timpul liber?
 De obicei umblând. Prefer mersul pe bicicletă, mai ales la munte. Rareori refuz un ceai sau o bere cu un vechi sau un nou prieten.

Share

http://pleinair.carbonmade.com

Interviu realizat de Elena Andrei
 

Esti absolventul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, sectia Arta Plastica - Patrimoniu Cultural. Ce rol joaca misticul in lucrarile tale?
Arta Evului Mediu, cea gotica si arta primitiva in general, degaja o anumita forta prin viziunea, misterul si dramatismul ei. Gasesc in spiritul acelor timpuri un teren fertil pentru arta contemporana, pe care incerc sa-l exploatez.

Ce te inspira, ce te inhiba atunci cand trebuie sa lucrezi la un proiect?
In fiecare nou proiect incerc sa gasesc o formula tehnica sau plastica ce nu am mai incercat-o pana atunci. Aceasta “joaca” sau mod de a experimenta este pe de o parte atragator, dar poate deveni si un impediment datorita noutatii problemelor ce se ivesc.

[Show as slideshow]

Ti-ai dori un public anume?
Publicul, criticii de arta si uneori chiar artistii, au tendinta de a incadra o lucrare intr-un anumit curent, catalogand-o astfel fara a o privi sincer si a spune daca merita atentia sau nu. Evident, este mult mai facil sa o incadrezi intr-un curent, decat sa evaluezi daca artistul transmite ceva prin acea lucrare sau nu.
Pe de alta parte, cred ca in general fiecare artist are publicul pe care il merita. Cei ce viziteaza o expozitie sau atelierul meu si gasesc ca lucrarile mele transmit ceva, raman deseori in contact cu mine, si se creeaza o relatie de prietenie. Iar acest fapt ma bucura.

Ce crezi ca te defineste ca si artist?
Prin arta mea, incerc sa preiau elemente apartinand unui alt timp, pe care le traduc intr-un limbaj propriu artei contemporane. Compozitiile mele, modul in care se decupeaza lucrarea de spatiul neutru al peretelui, raportul dintre elementele compozitionale, toate au rostul de a crea un spectacol vizual, de a transmite o stare si au ca fundament armonia ce exista in natura.
Incarcatura dramatica a artei gotice si diferitele elemente caracteristice ale artei monumentale primitive, dau o anumita amploare lucrarilor mele, o anumita forta intrinseca.

Cu ce grup sau muzica simti ca ai afinitati?
Negura Bunget.

Share

A fi un artist contemporan nu este echivalent cu individul plafonat de anumite teorii, de anumite concepţii, ci a  fi receptiv  la nou, atât la noul ce se formează din  asimilarea vechilor elemente culturale, cât şi la cel care ne frapează şi ne uimeşte prin însăşi existenţă sa. Ultima întrebare pe care am adresat-o Mihaelei a fost aceea de a-şi prezenta succint stilul artistic pe care îl propune în lucrãrile. Rãspunsul pe cât de promt, pe atât de  ispititor, îndemându-ne sã cãutãm lucrãrile artistei în diferite galerii de artã, pentru a înţelege subiectele abordate şi modul în care le prezintã. “În lucrãrile mele, în general, gãseşti decoruri stranii, între metafizic şi suprarealism, obiecte mai mult sau mai puţin actuale, personaje modelate în lumini palide, toate acestea în încercarea de a contura  credibil o lume îngrijorãtoare şi chinuitã”.

Care sunt artiştii, curentele estetice care te-au influenţat în definirea stilului tãu?
Nu ştiu dacã pot spune cã m-a influenţat un curent anume. Aş putea, mai degrabã,  sã enumãr câţiva artişti care-mi plac, câteva curente în care mã regãsesc.
Trãim într-o epoca în care primim foarte multã informatie, din toate pãrţile, cu greu ajungi sã te apleci consecvent asupra unui singur lucru care-ţi face plãcere.

Care sunt planurile  artistice pe care le pregãteşti în viitorul apropiat?
Nu mi-am fãcut un plan pentru viitor. Îmi place sã cred cã lucrurile vin de la sine, cã depind de stãri, de realitatea în care trãiesc.  Vremurile se schimbã, omul evolueazã într-un fel sau altul. Mi-aş dori, în schimb, sã ştiu cã voi putea lucra (picta, desena) atunci când voi simţi. Nu mi-aş dori sã am un job care sã mã îndepãrteze de artã.

[Show as slideshow]

Îti place cum aratã, cum se prezintã în acest moment lumea artisticã româneascã?
Sunt anumiţi artişti pe care îi apreciez, de care mã simt apropiatã. Printre ei se numarã foşti colegi,  prieteni şi alţi oameni care activeazã în domeniu (nu întâmplãtor) în diferite parţi al lumii.

Ai anumite subiecte pe care le îndrãgeşti? Ce subiect anume crezi cã va fi recurent  în lucrãrile tale ?
Lucrãrile mele, în general sunt autoreferenţiale şi au ca subiect dominant, frica. Frica este un subiect destul de comun în sensul cã, fiecare om cunoaşte acest sentiment. Am încercat sã obiectivizez, sã personific, sã studiez imaginile fricii. Am învãţat în timp cã va trebui sã ducem o viaţã în doi”, o viaţã de acceptare, de înţelegere, de asumare.  Încerc sã povestesc despre omul obişnuit dincolo de preocupãrile sale artistice. Cãutarea şi descrierea cu ajutorul, mai mult sau mai puţin, a unor probleme reale, formuleazã într-un final o întrebare esenţialã pentru viaţã: Ce sunt eu de fapt?
Este vorba de o “luptã” dintre omul obişnuit care are preocupãri obişnuite, sarcini obişnuite şi care,  prin condiţia sa,  îl “sufocã” şi se impune în faţa omului “artist”. Adeseori am alãturat fricii imagini ale copilãriei, încercând sã mã autoanalizez,  sã-mi înţeleg propriul sistem.

Din punctul tãu de vedere crezi cã artiştii pot avea notorietate în România,  pot fi faimoşi?
Probabil cã da, dar cred cã ţine foarte mult de ceea ce îşi doreşte fiecare. Ca sã ajungi "faimos" ai nevoie de promovare, dacã vrei sa fii promovat, înseamnã cã esti suficient de pregãtit şi cã îţi asumi ceea ce prezinţi. Totuşi, înainte de aceasta, cred cã sunt anumite etape prin care trebuie sa treacã un artist chiar dacã fiecare evolueazã în felul lui, lucreazã într-un alt ritm, urmãreşte alte idei.

Care este sursa ta de inspiraţie? Cum îţi alegi subiectele pentru lucrãri?
Din viaţa de zi cu zi. În general, desenez într-un fel de jurnal. Acolo "inregistrez" diverse trãiri, stãri, momente. Se întâmplã uneori sã transpun “schiţele” în culoare, pe pânzã sau în desene mai elaborate, însã de multe ori rãmân lucrãri de sine stãtãtoare.

Ai expus atât în spaţiul cultural românesc, cat şi cel elveţian, francez, italian şi englez unde ai vrea sã ai urmãtoarele expoziţii?
Nu am un loc preferat în care mi-aş dori sã expun. Expoziţiile la care am participat cu lucrâri au fost in general în colaborare cu prieteni, cu colegi. Am început sã expun prima oarã acum cinci ani, împreunã cu “Clubul Ilustratorilor”. Trebuie sã menţionez aici, cã un rol foarte important l-a avut doamna Stela Lie, care întotdeauna m-a sfãtuit şi susţinut în legaturã cu ceea ce am realizat de-a lungul timpului.

 
website: http://paraschivumihaela.blogspot.com/
 

Interviu realizat de Mihaela Ion 

Teilen