Ai terminat atât studiile universitare cât și cele masterale la secția pictură. Crezi că acest lucru te definește în vreo măsură ca artist?

Orice facem ne definește într-o anumită măsură. Studiile din cadrul Universității m-au ajutat să acumulez niște informații și mai ales să am parte de o atmosferă de atelier, cum nu am mai regăsit pe urmă. Cred că e foarte important contextul în care ne aflăm și oamenii de lângă noi. Am avut parte de colegi minunați, cărora le simt de multe ori lipsa.

[Show as slideshow]

Modalitățile tale de exprimare artistică cunosc mai multe forme – pictură, fotografie, origami, teatru. De care te simți mai atrasă?
De iubirea dintâi, care a fost pictura!  Celelalte au urmat într-un fel destul de firesc, dar nu pot spune că se ridică la înălțimea picturii. Sunt modalități de exprimare uneori mai directe, însă e nevoie de mult timp pentru a le aprofunda.

Picturile tale au un aer introspectiv și misterios. Care a fost punctul lor de plecare?
Am remarcat că simt nevoia să pictez atunci când ceva mă apasă, sau mă doare. E cumva un stimulent amar. Fericirea pot să o împărtășesc fără această mijlocire artistică. Au fost și perioade în care am pictat doar de dragul de a picta sau pentru a păstra viu acest imbold.
Îmi plac seriile de lucrari, așa cum impresioniștii își alegeau un subiect, pe care îl redau în diferite lumini.
Mă fascinează transformările prin care poate să treacă o ființă sau un obiect, fie el pernă, mănușă sau nucă.

Fotografiile tale exprimă suavitate și inocență. Care sunt sursele tale de inspirație?
Omul, cu fragilitatea și dependeța lui. Personajele din șervețel s-au născut într-un moment de criză al existenței mele. Atunci când realitatea îmi părea potrivnică și în interior se frământau multe gânduri. A fost un soi de refugiu. Am convingerea că orice lucru poate să devină sursă de inspirație, dacă suntem atenți la ce avem în fața ochilor și trăim cu intensitate prezentul.
Mi-am pus de multe ori întrebarea: de ce pictez? pentru cine? și cred că important e ce spunem folosind aceste surse, care este mesajul.

Hârtia nu înseamnă pentru tine doar un suport pentru desene. De unde a pornit pasiunea ta pentru origami?
Am descoperit treptat posibilitățile ascunse în hârtie. La început în A.C.T.O.R. ( Asociația pentru Teatru și Origami din Romania) Eugenia Barbu,  actrița la Țăndărică, mi-a deschis mult orizontul și m-a făcut să realizez că și o bucată de hârtie poate fi însuflețită. Pe urmă, alături de copiii în grădinițe, unde predau. La ei orice material capătă valențe nebănuite.

Este spațiul de artă românesc pregatit pentru ceea ce tinerii artiști au să-i ofere?
Cred că da, însă problema apare în ceea ce privește răsplata. Nu există mijloacele financiare necesare acestui domeniu și din această cauză se reorientează tinerii artiști. Deși la modul ideal ar fi să oferi ceva fără a aștepta recompensa.

Crezi în supraviețuirea artistului multivalent?
Da, însă această multivalență poate fi în același timp calitate și defect. Există riscul de a te risipi în multe și de a nu mai reuși să ajungi la performanță. Entuziasmul  este bun în măsura în care e susținut de perseverență.

Spune-mi un artist, un scriitor și un film care te-au impresionat.
Pictorul romantic Caspar David Friedrich, Sf. Teofan Zăvorâtul, ca scriitor și filmul Frida.

Website:

http://picturi.weblog.ro/
http://ioanabohalteanu.blogspot.com

Interviu realizat de Elena Andrei
 

Am terminat sectia de Fotografie, Film si Media din cadrul Univesitatatii Sapientia din Cluj, specializarea Regie de film.

Ce filme de animatie ai realizat pana in prezent?

Inainte de Firul Ariadnei am facut cateva scurtmetraje stop-motion in cadrul taberelor de creatie Filmtett-Dunaműhely: Hajsza (Goana, 2002); Madzag, papír, olló (Sfoara, hartie, foarfeca, 2005); Carton (Karton, 2003). In 2007 am realizat un filmulet de un minut pentru un concurs de animatie web pe tema incalzirii globale: Full steam ahead.

Regizorul Mihai Surubaru a afirmat ca "Ariadne Fonala/ Ariadne’s Thread/ Firul Ariadnei" este un scurtmetraj bine realizat. Are o poveste coerenta si o animatie buna - 2D. Avem cadrul si personajele cunoscute din mitologia greaca: labirintul, Minotaurul, Ariadna, Tezeu, si, bineinteles, firul Ariadnei.

Care este povestea scurtmetrajului de animatie Ariadne Fonala?

Totul a pornit de la o idee destul de veche de-a mea. Mi-am dat seama ca intamplarile relatate in mitul antic ar fi putut lua o intorsatura cu totul neasteptata, si ca aceasta noua versiune a povestii ar fi un subiect excelent pentru o animatie. In anul trei de facultate am hotarat ca acesta va fi proiectul meu de diploma si m-am apucat sa dezvolt scenariul, storyboardul, ca apoi sa ma apuc de animatie. Cu ajutorul Asociatiei Audiovizuale Argo din Cluj si Inforg Studio din Budapesta am participat la un concurs de proiecte si am obtinut un sprijin financiar, pe care l-am folosit pentru postproductie si realizarea sunetului. Sunetul a fost facut de Várhegyi Rudolf.

La ce festivaluri ai participat si ce premii ai luat cu Ariadne Fonala?

 Filmul a obtinut premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de Animatie Kecskemét (Ungaria, 2009), Mentiunea speciala a juriului la sectiunea Balkanimation al Festivalului Anim’est (Bucuresti, 2009) si premiul Radio Romania Cultural la Festivalul International de Scurtmetraje Alter-Native (Targu Mures, 2009), si premiul pentru cea mai buna animatie la FFEST 2009, Festivalul International de Film Studentesc de la Cluj Napoca. Filmul a mai participat la festivalul Seminci din Valladolid, a fost prezentat in cadrul Animateka la Ljubljana, iar in februarie va fi prezent la festivalul Anima din Bruxelles.

Preferi animatia 2D?

Nu neaparat, nu cred ca o tehnica oarecare e superioara. Totul depinde pentru ce si cum il folosesti.

Ce proiecte ai in derulare?

Lucrez la o adaptare a unei poezii pentru copii de Daniil Harms. Am inceput-o in vara, in tabara Filmtett-Duna Műhely si n-am apucat inca sa o termin.

Ce parere ai despre filmul de animatie romanesc?

Din cate cunosc eu, animatia din Romania la ora actuala inseamna mai ales filme realizate de autori independenti, majoritatea tineri pasionati proveniti din domenii tangentiale (grafica, video, film etc.). Exista idei bune, dar de multe ori realizarea lasa de dorit din pacate. Totusi, filmele progreseaza de la an la an.

Studiourile care produc animatie lucreaza mai ales pentru publicitate, si dupa parerea mea o fac la un nivel ridicat. Din cand in cand mai fac si cate un scurtmetraj.

In mod oficial animatia romaneasca aproape ca nu exista: Romania nu are o facultate de profil, la concursurile Centrului National al Cinematografiei (CNC) animatia imparte aceeasi categorie cu filmul documentar, si in mod ironic Premiile Industriei de Film din Romania, ce poarta numele lui Gopo (!) nu au categorie separata pentru animatie. Aceasta ramura a cinematografiei ar merita mai mult sprijin si respect.

Vreau sa stiu parerea ta despre lipsa productilor autohtone de animatie pe posturile tv romanesti.

Productiile TV ar putea fi un catalizator important pentru animatie, problema e ca televiziunile aleg calea comoda si ieftina cumparand filme straine in loc sa investeasca in productii proprii. Totusi au existat cateva productii autohtone in trecut care demonstreaza ca se poate, tin sa amintesc si eu, cum au mai facut-o si altii, Planeta Moldova, showul cu inserturi animate de pe Televiziunea Romana (TVR), care ramane in istoria audiovizualului romanesc.

Pe de alta parte televiziunile (sau cel putin televiziunea nationala) ar trebui sa-si asume rolul de popularizare a culturii nationale si sa difuzeze filme valoroase din arhive.

Ce crezi despre ultimele productii Pixar, DreamWorks Animation, etc? Iti place filmul de animatie Up?

Exista o competitie sanatoasa intre Pixar si Dreamworks care contribuie la diversificarea tematica si stilistica a superproductiilor animate. Este laudabil faptul ca, in timp ce majoritatea filmelor de success din Hollywood sunt adaptari din alte medii artistice sau remakeuri, cele doua studiouri continua sa dezvolte scenarii originale.

 Up mi-a placut, dar n-am gasit nimic extraordinar sau inovator in el. Valva care s-a facut in jurul lui (proiectia de deschidere la Festivalul de la Cannes…) cronicile elogioase mi se par exagerate.

Ce filme de animatie iti plac?

Imi plac mai ales filmele de autor, regizorii mei preferati sunt Gil Alkabetz, Michaela Pavlatova, Andreas Hykade si Phil Mulloy. In acelasi timp sunt mare fan al familiei Simpsons. Lungmetrajele mele preferate sunt Persepolis de Marjane Satrapi si Sita sings the Blues de Nina Paley.

Cum ti s-au parut scurtmetrajele de animatie realizate de studentii universitatilor din Canada si Franta?

Admir perfectionismul scurtmetrajelor produse de studentii de la Gobelins L’Ecole de L’Image si Supinfocom, se produc aici adevarate bijuterii. Imi place foarte mult dinamismul SI umorul scurtmetrajelor lui Louis Clichy (fost student la Gobelins). Din pacate nu cunosc destul de bine creatiile studentilor canadieni.

De ce crezi ca Romania nu are niciun studiou de animatie de lung metraj? In vara anului 2009, Dacodac Bucuresti a dat faliment.

Ma abtin de la comentarii, deoarece nu cunosc prea bine istoria Dacodac-ului, nici detaliile legate de faliment.

Ai primit propuneri din Ungaria sau din alte tari pentru a lucra in domeniul animatiei?

Si Firul Ariadnei a fost realizat in parteneriat cu Inforg Studio din Budapesta. Dupa acest film am primit propuneri si din partea altor studiouri din Ungaria pentru colaborare in cazul in care as dori sa incep un proiect nou de animatie.

Apropo, ce parere ai despre industria filmului de animatie maghiar?

Scena animatiei maghiare este foarte variata. Cativa dintre marii regizori ai epocii de aur ai animatiei maghiare (anii 70 si 80) sunt inca activi, dar in ultimele decenii s-au afirmat noi generatii de creatori valorosi. Exista mai multe studiouri axate pe animatie, care pe langa onorarea comenzilor din srainatate sau din publicitate produc si o cantitate semnificativa de filme independente, de cele mai multe ori cu sprijin financiar din partea statului. Exista un festival bienal dedicat animatiei maghiare, Festivalul de la Kecskemét, in orasul unde functioneaza cel mai mare studiou de animatie din Ungaria. Poate punctul cel mai efervescent al animatiei maghiare este facultatea de animatie in cadrul Moholy László Művészeti Egyetem (MOME) (Universitatea de Arta Moholy László, Budapesta) unde se lucreaza foarte serios. Multi studenti MOME au obtinut importante succese internationale in ultimii ani.

Exista multe probleme si in Ungaria, televiziunile nu se implica mai deloc in productia si distributia de animatie, se produc putine seriale, si trebuie sa astepti ani la rand pentru un nou lungmetraj maghiar.

In prezent, unde lucrezi?

Sunt freelancer, fac lucrari de grafica si animatie aplicata.

Cei care iti admira scurtmetrajul de animatie, unde iti pot scrie? Ai website sau blog?

bertoti.attila@gmail.com, deocamdata nu am site, nici blog.

Interviu realizat de Daniel Todoran Rares

www.animationmagazine.eu

Am inceput fara sa-mi dau seama. Cand eram mic, imi placea sa desenez si sa colorez, ca orice copil de altfel, doar ca s-a lipit de mine si am continuat s-o fac si sper s-o fac pana pe la vreo 90 de ani cand imi voi desena memoriile. Foarte mult mi-am exersat mana si creionul in liceu, cand imi desenam colegii sau profesorii in diverse ipostaze, mai mult sau mai putin decente; faceam adevarate dueluri cu cativa colegi: eu ii desenam patind ceva apoi ei ma desenau patind ceva si mai rau si tot asa.

N-am urmat nici un curs special pentru ca intotdeauna am privit asta doar ca un hobby, nu am considerat niciodata desenatul ca ceva serios. Total intamplator am ajuns sa expun la Salonul de Benzi Desenate din 2006: decorasem cu cateva desene standul unor prieteni  cand unul dintre organizatori mi-a oferit un intreg stand ramas gol. Mi-am adunat repede niste desene de pe acasa, le-am lipit pe peretii standului si am ramas chiar uimit de reactiile oamenilor care "citeau" desenele si gustau glumele. Zambetele lor si mai ales incurajarile m-au ambitionat foarte mult si am inceput sa desenez mult mai des, chiar zilnic, mai ales dupa ce mi-am facut si blogul.

[Show as slideshow]

Ai  un subiect predilect?
Nu stiu daca am un subiect preferat, desenez orice: de glumele prietenilor sau prostiile care imi trec prin cap pana la chestii pe care le aud pe strada, de la
oamenii pe care ii vad prin oras pana la personajele din lumea politica, de la glume despre sex pana la evenimente din istorie sau filme. Orice ma poate inspira si prin desenele mele incerc sa aduc zambetul si sa transmit ceva "cititorului", sa-i las o impresie… fie ca il conving sa nu mai arunce gunoiul pe jos sau sa isi puna niste intrebari. Incerc sa promovez mersul pe bicicleta, gandirea verde, libertatea de  exprimare, folosirea corecta a limbii romane, benzile desenate ca mijloc de comunicare si multe altele. Printre astea bineinteles mai strecor si desene cu fete dezbracate, asta e… fiecare cu pasiunea lui.

Cum ajungi la publicul tau?
Cel mai bun (si uzitat) mijloc de a ajunge la publicul "meu" este blogul, de care sunt de-a dreptul obsedat, postez si cate 6-7 desene pe zi si mai ales ma bucur ca prin intermediul blogului am ocazia sa interactionez cu cititorii si cu alti pasionati de benzi desenate. Am avut ocazia sa si public in fiecare vineri in ziarul Compact iar acum fac saptamanal un episod de benzi desenate pentru revista Sapte Seri. Inafara de web si print, caut si alte metode de comunicare: am avut si expozitii in strada (cea de anul trecut de la Street Delivery a fost un mare succes) si am organizat deja 4 petreceri cu benzi desenate la Baraka si vara asta voi continua traditia. Si pe langa toate astea lipesc stickere prin oras.

Care este statutul unui realizator de comics in Romania, cum se raporteaza ceilalti artisti la el?
Benzile desenate sunt o "industrie" destul de obscura la noi dar se dezvolta cu fiecare an ce trece. Public devorator de comics exista dar oferta la noi e foarte
foarte mica, pot numara pe degetele de la o mana locurile de unde poti cumpara reviste de benzi desenate. Exista totusi cateva site-uri bune de comics autohtone (Fredo and Pid’jin, Comics.CevaMarunt) si din ce in ce mai multe fanzine (Zi-ne, Glorioasa Fanzina si altele). Imi vine greu sa ma numesc artist dar pana la urma orice om care creaza ceva si pune pasiune in asta e un artist.

Numeste o  carte, un grup de muzica preferat…
Cartea preferata cred ca va ramane pentru totdeauna Morometii (ambele volume), pentru complexitatea dramei umane redate atat de bine de Marin Preda, filmul din ‘88 este deasemenea superb. Iar ca muzica am ales hip-hop-ul, pentru ca intotdeauna transmite ceva, imi place sa ascult si jazz si sunt un mare fan al lui James Brown si al muzicii bune in general. Un alt preferat de-al meu este si Cab Callaway, de unde cred ca am luat si numele Smoking Cool Cat:

website: http://www.smokingcoolcat.blogspot.com/
 

Ce puteti spune despre Lia Perjovschi in acest moment?

Finalmente relaxata.

Sunteti un artist complex si matur. Ce mijloace de expresie vizuala ati folosit pana acum si in ce zona de expresie va simtiti cel mai bine?

Am experimentat, am cercetat, acum demonstrez si construiesc. Am folosit orice m-a ajutat sa spun ce am avut de spus. Performance, video, installation art, design, sculptura, scenografie. Ma simt bine in tot ce-i proaspat, ce nu a devenit rutina.

Ati avut ocazia sau ati ales sa va exprimati sincretic sau/si sa folositi limbajul altor arte in afara de cele vizuale? Daca da, cat de des si in ce mod?

Pentru mine intuitia a avut un rol important. Mi-au placut provocarile si surprizele.
 
Cum ganditi legatura intre instalatie, scenografie si proiect curatorial?

Au multe in comun, totusi scenografia nu este doar instalatie, proiectul curatorial nu este scenografie.
 
Am vazut cu ceva timp in urma spectacolul „Menajeria de sticla”  de Tennessee Williams in regia Catalinei Buzoianu la TNB, al carui decor a fost realizat de dv. Puteti sa descrieti in cateva cuvinte conceptul scenografic al acestui spectacol?

Tocmai am semnat pentru casarea decorului (s-a jucat 5 ani).
Am incercat sa  creez un spatiu din repere vagi, blurate, sterse (in scenografie ai citeva conditionari – textul, regizorul, spatiul de joc).
 
Exista influente din zona experimentelor sotilor Christo si Jeanne Claude in conceperea unei parti a decorului? Personal, tratarea mobilierului mi s-a parut o interpretare foarte reusita, in contextul scenei, a impachetarilor -de tipul celor la care fac aluzie mai sus-ca accent, punere in valoare, respectiv sublimare a unor fragmente semnificative de mobilier. Daca este adevarata aceasta observatie, care este relevanta acestor citate plastice pentru vizualizarea textului dramatic?

Sintem produsul unei culturi locale globale (nu pot nega influente constiente sau inconstiente, dar Christo nu-i favoritul meu…). Stii cum este, citirea iti apartine.
Cum am spus, piesa este o amintire, iar memoria isi are ciudateniile ei, isi permite licente, omisiuni, exagerari, banalitati…
 
Cum vedeti legatura dintre textul dramatic si conceptul scenografic/ al decorului în general?

Fiind foarte multe constringeri, am ales mereu un element dominant cu care sa fiu multumita ca si spectator.
 
Care sunt limitele in care un artist se poate lasa influentat sau poate alege sa fie influentat de un precursor?

Nu stiu, nu mi-a placut nimic atit de mult incit sa iau ceva.
Daca am gasit ceva interesant, am prezentat pur si simplu lucrarea si autorul.
 
Cum puteti defini originalitatea in arta?

Greu de atins, dar  de cautat.
 
Considerati ca epoca postmoderna a apus sau reprezinta paradigma in care inca ne aflam? Luati in considerare terminologia acestui curent de gandire? Ii subscrieti si/sau il priviti critic?

Cred ca este un timp al responsabilitatii, daca numim postmodernism sau altfel conteaza mai putin, conteaza sa fi informat, sa gindesti, sa faci ce poti. Cred ca atitudinea critica este foarte importanta, doar ea ne duce mai departe spre ceva mai sanatos.
 
Care este legatura dintre arta si cunoastere din punctul dv. de vedere?

Arta este cautare (interdisciplinara), este cunoastere.
 
Ce puteti sa ne spuneti despre statutul artistului ca ideal, dar si despre statutul artistului roman in contextul actual? (despre identitate artistica/ identitate ca artist roman).

Artistul este antrenat sa vada, sa gaseasca solutii, este un cercetator , trebuie sa faca ce are de facut si asta depinde doar de ea/el.
 
Cum vedeti evolutia miscarii artistice mondiale in epoca postindustriala? Dar in Romania?
Interesanta in general, in Romania este multa energie, dar si mult bruiaj provincial.
 
Ce parere aveti despre conceptul de trend?

OK in ce ma priveste, ma intereseaza doar daca face sens. 
 
Ce parere aveti despre arta digitala?

Este in dezvoltare intr-o faza de cantitate si foarte putina calitate deocamdata.
 
Ce credeti despre piata de arta si despre managementul de arta din Romania?
 
Piata de arta se contureaza - ceea ce este bine, dar lipsa institutiilor non comerciale o face mult prea importanta ceea ce este o eroare.
 
Care este viziunea dv. in ceea ce priveste promovarea artistilor valorosi? Cum ar trebui identificati si promovati?

Profesionistii fac acest lucru pentru ca au de demonstrat ceva. Totusi artistii nu ar trebui sa astepte.
 
Cunoasteti artisti care traiesc exclusiv din arta pe care o fac in Romania? Si daca da, care credeti ca este secretul reusitei lor?

Cunosc, dar sint mai mult in zona comerciala – secretul este compromisul.
 

Ce sfat important ati da tinerilor artisti romani?

Sa munceasca mult.
 
 Puteti sa ne spuneti cateva cuvinte despre expozitia Statement de la deschiderea Pavilion Unicredit, al carei curator ati fost?

Am vrut sa fac un rezumat de lucruri esentiale (pentru toti tinerii pe care i-am intilnit si am avut senzatia ca–si pierd timpul). Am avut propunerea de a fi curatorul unui nou spatiu (program curatorial…), m-am gindit la o declaratie de intentie ca un frame conceptual.
A fost o calatorie vizuala din univers, pe planeta, continent, tara, oras…intre secolul 20 si secolul 21,  intre diferite generatii, intre local si global, mainstream si pozitii marginale, intre arta, cultura, stiinta, viata cotidiana.
 
O intrebare in plus: titlul Statement era in engleza. De ce doar in engleza?

Tradus nu suna bine.
Si brosura are subiecte in limba romana si engleza pentru ca asa citesc eu, asta sint eu: un amestec.
 
Care este scopul, menirea artistului in societate?

Fiecare om are un rol in societate, iar societatea este asa cum intelegem fiecare sa ne consumam rolul, ca artist avem sansa sa fim mai vizibili si asta obliga.
 
Simtiti ca aveti o inclinatie didactica? Daca da, cum se manifesta aceasta si in ce context?

Imi place sa dau ce nu am primit.
 
Ati avut numeroase expozitii in strainatate. De multe ori nu oricum, ci ca reprezentant al Romaniei. Credem ca cel putin cei care viziteaza site-ul artclue.net trebuie sa cunoasca in ce consta valoarea artistilor inclusiv prin intermediul vizionarii portofoliilor importante, care detaliaza imaginea creata prin interviu. Puteti enumera cateva expozitii si evenimente la care ati participat sau/si ne puteti da un link sau mai multe catre portofoliul dumneavoastra?

Nu am un site oficial (n-am avut timp). In aceasta cultura este mai  bine sa nu fi prea vizibil daca vrei sa faci ceva. Cred ca daca cauti Lia, CAA sau Perjovschi apare cite ceva – nu ma reprezinta, sint doar fragmente. De multe ori sint neintelegeri, deformari, erori pe care nu mi-am batut capul sa le explic, am preferat sa lucrez  cu ele – demonstreaza timpul superficial in care traim. Mai bine iti trimit niste imagini.
 
Cand ne-am intalnit intamplator la Sibiu pe 26 decembrie 2009 spuneati ca tocmai reconstituiati drumul Revolutiei cu ajutorul aparatului de fotografiat…demers in scop personal. Care este legatura sau care este diferenta intre omul Lia Perjovschi si artistul Lia Perjovschi?

Artistul s-a suprapus pe om.
 
Puteti sa ne spuneti care este natura proiectelor dumneavoastra viitoare, ce directii veti urma sau continua in viitor?

Sint absorbita de proiectul meu „Muzeul Cunoasterii”, o cercetare imensa, fascinanta.

Ce este mai exact Knowledge Museum? Ce alte colectii si demersuri mai vechi sau mai noi includeti, intr-o forma sau alta, in aceasta arhiva subiectiva, expresiva?

Knowledge Museum este proiectul unui “Muzeu Imaginar” (Andre Malraux), un fel de walk in Google, un proiect de cercetare  interdisciplinara in care am reciclat parti din arhiva (CAA), din alte colectii (Globe collection.. )  din cercetarea mea teoretica.
Doresc sa construiesc fizic acest muzeu, dar pina gasesc acei oameni inteligenti care pot face posibil proiectul real, il prezint sub forma de machete (forma depinde de spatiul pe care-l am).
Vizual combin diagramele/mind maps si timelineuri (cercetarea teoretica) cu obiecte cumparate  in diferite  muzee (din Europa, US, Asia…)
 
Ce loc ocupă proiectul Globe collection in cadrul Knowledge Museum?

In Globe collection am citeva obiecte ce descriu universul - asa mi-a venit idea unui Muzeu al Cunoasterii  ( un muzeu cu 7 departamente -  corp, pamint, univers, cultura, arta, stiinta, cunoastere).

V-ati gandit sa plecati din tara, sa locuiti in alta parte?

Dorinta mea de a pleca s-a indeplinit. De stabilit in strainatate as face-o doar in anumite conditii, nu as lua-o de la inceput.

De ce ati ramas totusi in Romania, cel putin pana in prezent?

Din mai multe motive. Ca sa schimb ce-i de schimbat. Am participat la revolutie. Este si locul/spatiul meu. Mai mult de jumate din an sint plecata, asa ca pot suporta.

[Show as slideshow]

LIA PERJOVSCHI

1 - 2003 Globe Collection (1990 – today) Goppingen Kunsthalle
2 - 2005 Globe Collection, Generali Foundation Wien
3 - 2006 Timelines (1998-2006) Yujiro Gallery London
4 - 2007 Knowledge Museum (1999 –today) Kunst Museum Liechtenstein
5 - 2008 Sydney Biennial (general timeline, subjective art history) general view
6 - 2009 B5 BARTha studio Tg Mures Lia si Dan Kit
7 - 2009 Knowledge Museum kit Gavle Kunsthalle 
8 - 2009 Knowledge Museum kit, Mucsarnok / Dorottya Gallery Budapest
9 - 2009 S Korea IWAB Incheon CAA kit (1990-today)
10 - Knowledge Museum (objects-detail)
11 - Colectia de multipli (CAA 1990 - today)
12 - Lia si Dan Perjovschi (atelier 1990-2009)

Interviu realizat de Catalina Cosoiu

În lucrările tale există o presiune a mediului citadin. Vezi orașul ca locul unde legăturile primordiale s-au pierdut sau, dimpotrivă, e o sursa de inspirație continuă?
Aglomerările de situații și de momente pe care le creează mediul citadin nu pot fi decât benefice oferindu-ti posibilitatea de a interacționa cu seamănul tău, după părerea mea, mult mai bine decât oricare alt spațiu social.  Automat acest mediu este o sursă de inspirație permanentă pentru orice creator.

[Show as slideshow]

Ce alte ramuri ale artei te mai preocupă?
M-au preocupat încă din școală mai toate modalitățile tradiționale de exprimare plastică, începând cu modelajul, cu gravura, sculptura, fotografia, etc. Însă deocamdată am reușit să mă exprim cel mai bine prin intermediul picturii.

Care este povestea temelor pe care le alegi în general pentru lucrări?
Odată cu începerea maturizarii mele creatoare a început și acest proiect la care lucrez de aproximativ trei ani și jumătate care se numește Psihicul Urbanismului. În cadrul acestui proiect am reușit să definitivez două mari capitole, în cadrul cărora am identificat și am transpus într-o altă formă “personaje” de care ne lovim zilnic, precum blocul tip, sau am încercat să caut și să prezint diferite forme ale unui ideal urban.

Ce puncte comune te leagă de Mihai Ungureanu, artistul alături de care expui la Atelier 35?
În primul rând artistul Mihai Ungureanu îmi este un prieten drag. În al doilea rând, există foarte multe elemente comune ce țin de conceptul fiecăruia dintre noi. De exemplu, fiecare dintre noi s-a lovit de conceptul abstract al “filtrului”, care poate căpăta infinite funcții, de la mai simpla ‘filtrare’ a unei realități prin intermediul conștiinței artistului până la “filtrarea propriei conștiințe prin intermediul realului”.

Spune-mi trei obiecte pe care le consideri indispensabile în munca ta de artist…
Suprafața de lucru este indispensabilă, fie că vorbim de pânză, lemn, carton, hârtie, perete e.t.c.. Un al doilea obiect este acel mijloc tehnic cu care reușesc să operez pe această suprafață (culoare, creion, cărbune, etc.) și al treilea  element ar fi desigur spațiul destinat lucrului (atelierul), iar acesta din urmă dacă este cu putință trebuie dedicat strict activității creatoare. Acest atelier trebuie să fie un spațiu mistic personal, în care artistul nu poate fi perturbat sub nici o formă din actul creației.

Care este cartea ta preferată, artistul preferat și melodia favorită?
Am foarte multe cărți preferate, poate și mai mulți artiști favoriți, iar de muzică nu mai zic. O să încerc totuși să dau câte un exemplu pentru fiecare categorie amintită în întrebare. Am să încep cu un artist dadaist care mi se pare foarte interesant, Christian Schad. Vreau să aduc aminte și de cea de-a doua minunată simfonie a lui Gustav Mahler. O carte “Despre îngeri” de Andrei Pleșu.

Elena Andrei

In timpul liceului am inceput sa fac ilustratii influentat de literatura SF si spre entuziasmul meu au si fost publicate in fanzine si periodice destinate genului. Apoi, in perioada studentiei  (am absolvit pictura la UAD, Cluj-Napoca) am continuat sa fac ilustratie sporadic, costituind evident o sursa de venit.

Si in sfarsit, de trei ani sunt angajat  ca illustrator profesionist la o agentie de publicitate, Publicis Romania.

Ce poti spune despre stilul tau?

Eu zic ca fac ilustratie digitala pentru ca lucrez cu tableta grafica sau desenez vectorial. Mai desenez si de mana, dar la prelucrarea finala tot de computer ma folosesc. Munca intr-o agentie de publicitate m-a obligat sa fiu  rapid in executie si versatil in ce priveste stilul.

[Show as slideshow]

Pot spune ca imi place la fel de mult sa desenez caricatural ca si executia  mai migaloasa, cu elemente realiste. Este importanta si influenta unor ilustratori consacrati asupra stilului meu. Iata mai jos  trei dintre ilustratorii mei favoriti:
Tomer Hanuka, Celia Calle, James Jean.

Ce rol joaca grotescul in lucrarile tale?
Grotescul e un teren in care iti poti desfasura fantezia, exagerarile si tusele caricaturale cred ca sustin mai puternic ideea pe care vreau sa o transmit.

Care sunt lucrarile de care te simti atasat?
Sunt atasat in general de lucrarile personale, cele care nu implica  interventia vreunui client. In acele ilustratii pot experimenta, investesc pasiune si nu exista o presiune in ce priveste timpul astfel incat pot reveni  asupra lucrarii pana sunt multumit.

Ce gen de public iti gusta creatiile?
Cateva site-uri  de specialitate de pe internet  sunt  “galeriile”   unde imi expun lucrarile. Dupa mesajele de apreciere pe care le primesc  pot sa zic ca genul meu de public  este  …din Indonezia, China, SUA sau Argentina, in general tanar, coleg de profesie sau pur si simplu pasionat de arta vizuala.

Numeste un grup sau tip de muzica cu care simti ca ai afinitati…
…ascult Christian Scott  chiar in acest moment:

Ar mai fi si alte grupuri de jazz contemporan pe care le ascult:
Esbjorn Svensson Trio, Avishai Cohen Trio, Contemporary Noise Quintet…  si lista poate continua, la fel din jazz-ul classic sau din rock.

website: http://www.socheso.ro/blog/
 

A.C

[Show as slideshow]

Care este mediul preferat de lucru?

Fotocolajul şi fotografia înscenată, pentru că este mediul în care mă simt sigură pe mine. Video şi animaţia mă fascinează poate şi mai mult, dar nu le stăpânesc la fel de bine. Pentru mine lucrările video şi de animaţie sunt efemere, uşor de pierdut şi intangibile. Dacă fotomontajul poate fi printat sau adus la o forma tangibilă, filmul va rămâne mereu un mediu imaterial.

Cel mai reuşit proiect al tău?

Cu siguranţă Călătoria - Mărturiile unei călătorii imaginare care s-a concretizat într-o carte.  Din acelaşi proiect face parte şi colecţia de fotografii-timbre, mărturiile unei călătorii imaginare. Proiectul a început de fapt cu filmul The Way of Wish. Toate cele trei lucrări sunt forme diferite ale aceluiaşi proiect, care a avut o evoluţie foarte lungă trecând prin multe transformări până la  forma potrivită. A pornit de la ideea de dorinţă, de iluzie pe care am construit filmul The Way of Wish şi a sfârşit printr-o explozie a lumii imaginare în cartea Călătoria. Ceea ce s-a păstrat constant în toate formele sale este ideea de fugă, cea a drumului de căutare şi interesul pentru lumea interioară.

[Show as slideshow]

 Cui te adresezi?

Aş vrea ca lucrările mele să fie calde, întrucât foarte multe lucrări de artă de azi sunt reci. Îmi doresc ca ele să fie o surpriză, o bucurie. În lucrările mele nu spun lucruri noi, dar le arăt pe cele care există, care stau undeva, uneori ascunse, şi care ne ajută să trăim, să ne păstrăm vitalitatea şi puterea. Cui mă adresez? Celor care caută şi vor să vadă aceste lucruri. 

Care este artistul alături de care ţi-ar plăcea să lucrezi la un proiect?

Aş vrea să lucrez cu un artist căruia îi place ce fac, pe care îl inspir şi care mă inspiră la rândul lui. Numai aşa lucrarea finală ar avea unitatea pe care mi-o doresc.  Pot da nişte nume de artişti care mă inspiră dar, repet, ar trebui să fie ceva reciproc: Frank Juery (pentru că  fotografiile sale sunt calde, ludice, surprinzătoare, cu umor şi mai ales pentru că seamănă cu ceea ce-mi doresc eu să fac), Krassimir Terziev, Nicu Ilfoveanu, Anca Benera.
   
 

Studii

2006-2009 Facultatea de Arte Plastice, UNAB, secţia Foto-Video
 
Proiecte personale

2008 - filmul The Way of Wish
2008-2009 Călătorii imaginare

Expoziţii de grup

2009- Good bye atelier 6 la UNAB
Ficţiuni urbane la CIAC, Bucureşti
Două filme de un minut în cadrul workshopului theOneminutes/City minutes, Bucureşti

Interviu realizat de Mariana Bădescu
 

Da, în mare parte cred ca ne-am atins obiectivele. Am reuşit să avem o constanţă în ceea ce priveşte evenimentele expoziţionale, lucrăm cu un grup bine definit de artişti care au devenit extrem de vizibili în cadrul artei contemporane româneşti. Am lucrat în colaborare cu diferite instituţii culturale, muzee din ţară şi din afara ţării şi participăm deja de 4 ani prin intermediul târgurilor internaţionale de artă pe piaţa internaţională de artă.

[Show as slideshow]

Ce a adus nou Anaid Art Gallery în peisajul galeriilor de artă din România?

Cred că a încercat să aducă în primul rând o normalitate în modul de organizare a unui eveniment expoziţional. Un lucru în echipă, multă perseverenţă şi constanţă şi ideea că în momentul în care facem un eveniment expoziţional, lansăm un artist sau un proiect curatorial, ne asumăm întrega răspundere cu respect pentru actul artistic şi pentru publicul nostru. Noutatea ar putea fi că Anaid Art Gallery editează minicataloage la fiecare eveniment expoziţional, integrează ideea de design de expunere şi are un spaţiu destinat exclusiv fashion design-ului.

Proiectele Anaid Art Gallery implică îmbinarea mai multor tipuri de exprimări, de la design la arhitectură. Ne puteţi spune mai multe despre conceptul din spatele acestei abordări?

Am încercat în toţi aceşti ani să formăm un sistem şi să integrăm lucrarea de artă contemporană în acest sistem. O lucrare de artă nu poate exista în afara unui sistem, a unui mediu, indiferent cât de alternativ ar fi acesta, în final tot se ajunge la un sistem. Promovarea artei necesită anumite mecanisme şi pârghii, lansarea unui artist şi impunerea lui pe piaţă necesită un anumit demers şi o anumită constanţă. Opera de artă trebuie să trăiască şi să fie consumată în timpul când a fost creată, ea este o parte a lumii contemporane, o oglindă a societăţii de azi.

Pe baza căror criterii vă alegeţi artiştii pe care-i reprezentaţi?

În primul rând opera acestor artişti trebuie să aibă ceva de spus, trebuie să strige din toate mădularele astfel încât în momentul în care o privim să nu o putem uita. Apoi artistul trebuie să-şi dorească cu adevărat să meargă pe acest drum şi să fie perseverent şi consecvent. Urmărim evoluţia artistică şi încercăm să depistăm ce ar putea aduce nou atât în spaţiul artei româneşti, cât şi în cadrul artei internaţionale.

Anaid Art Gallery şi-a făcut o deschidere pe piaţa internaţională de artă. Care sunt criteriile de selecţie şi eligibilitate pentru o galerie din România?

În primul rând arta de bună calitate, branşată la ceea ce se petrece în arta contemporană internaţională. Apoi seriozitate şi competenţă în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor expoziţionale. Un program de functionare al galeriei clar stabilit de minim 5 ore 5 zile pe săptămână, dovada efectivă a organizării expoziţiilor – afişe, invitaţii, cataloage, etc.

Ne puteţi spune câţiva dintre artiştii pe care-i reprezentaţi?

Alexandru Rădvan, Tara (von Neudorf) sunt nume cu care lucrăm încă de la începutul existenţei noastre şi pe care am reuşit să-i impunem atât în ţară, cât şi în afara ţării. Apoi Harem6 (Flavia Marele & Ildikó Mureşan), András Szabó, Suzana Dan, şi impunerea unor nume noi ca Traian Boldea, Sorana Ţărus, Kuki Constantinescu, Dana Bălăneanu, Botond Ferenczy.

Participaţi activ la dinamizarea spaţiului cultural românesc. Consideraţi că în ultimii ani a existat o revigorare a artei contemporane?

Da, cu siguranţă există o revigorare, deşi mai sunt multe de făcut. Este în primul rând o revigorare în modul de receptare al publicului faţă de arta contemporană. Există un schimb de generaţii şi chiar o schimbare de mentalitate. Însă sistemul cultural românesc este încă defectuos şi există încă mari sincope şi abisuri. Se fac şi multe lucruri, sunt mult mai multe evenimente şi publicul este doritor să participe, exemplul Nopţiile albe : Noaptea Muzeelor, Noaptea Albă a Galeriilor, Noaptea Institutelor Culturale, Noaptea Teatrelor, etc.

Ce evenimente pregăteşte Anaid Art Gallery pentru 2010?

Anul 2010 va fi în special un an al artiştilor galeriei şi lansării a unu sau doua nume noi de artişti. Va fi un an cu multe expoziţii personale, cu aducerea în vizorul publicului a numeroase probleme spinoase. Va fi un an plin de surprize şi creativitate.

website: www.anaidart.ro 

Interviu realizat de Elena Andrei

Care crezi ca este "acel ceva" care iti defineste stilul?
un circuit electric ciudat si o energie

[Show as slideshow]

Intr-o sesiune de lucru, cam cate fotografii faci pana ajungi la cele pe care le vrei? nu fac foarte multe cadre, dar cu siguranta mai multe decat atunci cand lucram pe negativ.

Poti afirma ca ai un mentor sau esti un fotograf de factura autodidacta?
nu as putea spune ca am un drum imprumutat de  la unul din numele bine cunoscute in aceasta zona, dar ar as putea spune despre arta asiatica ca o consider un bun antrenament al imaginatiei (Yoko Ono,  Kim Ki Duk , Araki) Nu pot ignora nici arta europeana… as aminti de  Pedro Vilas-Boas, un artist portughez ce lucreaza cu diferite mijloace media, Francoise Nelly care ma energizeaza de fiecare data prin dinamismul  cromatic al portretelor sale.

Cum te raportezi la culoare?
am inceput cu fotografia alb-negru, dar acum am senzatia ca nu mai pot trai fara culori…

Ce alte medii, in afara de fotografie, ai abordat?
am scris cand am simtit cum gheata se topeste si ma pot privi de la suprafata ca intr-o oglinda…Acest lucru a incetat in momentul pierderii unui caiet plin de tot felul de idei si ganduri… A aparut fotografia cand am dat de aparatul Fed al bunicului, un rusesc cu vedere laterala; intre timp am inceput sa am tot felul idei care nu se puteau realiza in fotografii si am inceput sa alerg odata cu imaginile video fara sa realizez cum…

time run from cosinus on Vimeo.

Desenez cu markerul si cu spray-ul tot felul de portrete si animale; si pot spune ca  sunt indragostit de mixul video…

La inceputul perioadei de negativ am realizat si ceva instalatii foto; conceptul lucrarilor determina mijloacele prin sunt materializate desene ce devin personaje animate si chiar papusi..

[Show as slideshow]

Un gen de muzica preferata, un nume…?
o reteta care nu da gres: Downtempo Dubstep Idm Funk Minimal Jazz …( Parov Stelar favoriti pana la schimbarea vocalistei , Funkstorung, Minilogue, Vladislav, Apparat , Unkle, Calvin Harris, Miss Kittin, Goldfrapp, Venetian Snares)
 

Studii

2003-2007 Facultatea de Arte Plastice, UNAB, sectia foto-video

Expozitii personale

2002- Instalatie Foto, Institutul Cervantes

Expozitii de grup

2007- textura video la Galeria HT003, Bucuresti

Site web:

http://www.vimeo.com/user2659133

A.C

Artist sau curator? Ce te reprezintă?
Anul trecut am fost într-o rezidenţă în Slovenia, în care mi s-a pus la dispoziţie o galerie. În timp ce îmi instalam expoziţia, mi-am dat seama cât de mult mă atrage munca de construcţie a display-ului. Fiind oarecum fascinat de munca de aranjare a obiectelor într-un spaţiu dat pentru a crea un efect sau un mesaj, am înţeles partea asta a producţiei unei expoziţii ca pe o lucrare de artist. Designul expunerii e rareori considerat ca atare – o lucrare separată a unui autor – dar asta nu înseamnă că de fiecare dată când am aranjat o expoziţie nu m-am bucurat enorm de fiecare mutare, a fiecărui lucru, în spaţiul respectiv.
Asta a fost şi unul din punctele de pornire pentru iniţiativa mea curatorială – aveam nevoie de o motivaţie pentru a putea lucra la nivelul ăsta asupra obiectelor expuse. În plus, m-a interesat foarte tare să îmi împart spaţiul de expunere pe care îl construisem acasă cu alţi artişti. Peste nevoia de a ma juca cu lucrurile s-au suprapus şi convingerile mele – încercarea de a crea un alt fel de climat pentru producţia evenimentelor culturale şi ideea pe care mi-o facusem despre generozitate.
Din punctul meu de vedere tot ceea ce fac e un produs artistic. Am senzaţia că orice curator trebuie să fie şi un artist decent, în măsura în care el este cel care face legatura dintre public şi lucrări. El este cel care ofera o cheie de lectura a unei expoziţii, creând o ficţiune foarte personală prin statement, display şi prin selecţia propusă.

Haide să vorbim puţin despre proiectul Young Roumanian Art. Care au fost criteriile de selecţie pentru artişti?
Criteriile de selecţie pentru artiştii din proiectul Young Romanian Art se bazează în primul rând pe gustul meu personal pentru o anume estetică şi un anume conţinut conceptual. În al doilea rând, am vrut să aleg doar lucrări de artă contemporană. Am primit şi multe alte lucruri, dar am păstrat doar ceea ce era actual, din punctul meu de vedere.
A mai existat şi un criteriu care s-a concretizat pe parcurs, în măsura în care lucrările selectate aveau o tendinţă de a se organiza singure în serii, teme şi subiecte precise. Am refuzat unele lucruri care nu se potriveau cu restul, pentru că în general era vorba de expoziţii de grup şi era necesară o anume coerenţă între lucrări.

Ce feed-back ai primit?
În primul rând, am primit un feed-back foarte bun de la artiştii participanţi. Şi în general specialiştii pe care i-am invitat în galerie, fie curatori din Veneţia sau din altă parte, dar şi artiştii internaţionali, au apreciat exponatele şi cadrul conceptual propus de mine pentru expoziţii.
Publicul larg a avut răspunsuri foarte diverse. În general cei care aveau un background în ceea ce priveşte arta recentă au înteles foarte repede ceea ce vedeau. Există însă o pătură foarte largă a publicului care nu e familiarizată cu discursul contemporan şi care, în consecinţă, nu vede atât de rapid despre ce e vorba şi de multe ori se simte frustrată atunci când nu i se pune în faţă pictură sau sculptură. Mă aşpteptam ca lucrul ăsta să nu se întâmple la Veneţia, unde credeam că arta contemporană e mult mai bine cunoscută ca limbaj, dar lucrurile stau la fel ca acasă din punctul ăsta de vedere.
Fiind vorba de 14 expoziţii temporare, reacţiile au fost foarte diferite. În general, atunci când am avut exponate foarte accesibile publicul larg a avut un răspuns bun la lucrări. Din momentul în care am expus arta conceptuală un pic mai intelectuală, sau obiecte care tindeau către minimalism, mai degrabă specialistii au fost cei care s-au bucurat de expunere.

Cum au primit italienii acest proiect? Au fost vizitatori?

Trebuie spus ca Veneţia e un oras care le aparţine turistilor. Italienii de aici se pierd între oamenii veniţi din întreaga lume. Deşi e în Italia, galeria ICR are un public mai mult internaţional decât autohton.
Totuşi, am reuşit să cunosc un grup de artişti şi curatori locali cărora le-am prezentat proiectul şi pe care i-am invitat în galerie de câteva ori. Ei au apreciat iniţiativa şi mi-au dat un feedback pozitiv.

Crezi că artiştii români care au participat în acest proiect au şanse să fie contactaţi de galerişti italieni?

Arta contemporană din Italia pare să fie complet subsumată pieţei de artă. Eu vin din România, unde lucrurile stau tocmai invers – piaţa de artă aproape că nu exista şi artiştii care lucrează sunt mai aproape de exigenţe culturale, decât băneşti. Iniţiativa mea nefiind una comercială, mă îndoiesc că poate fi reperată de galeriştii italieni, care sunt ghidaţi de alte considerente. Cu toate astea, faptul că am documentat toate expoziţiile şi că ele sunt disponibile spre vizionare pe internet măreşte foarte mult şansele celor care au participat la proiectul meu de a fi cunoscuţi pe plan internaţional. În plus, atunci când tastezi în Google Young Romanian Art, proiectul meu este primul lucru care apare listat.

Când se termina proiectul? Ajung şi eu săptămâna viitoare în Veneţia, ce expoziţie văd?

Proiectul se termină pe 20 Noiembrie. Săptămana viitoare se va deschide o nouă expoziţie, numita Superheroes, în care voi expune lucrări de Claudiu Cobilanschi, Elena Ciobanu şi Oana Toderică.

Mi-am amintit de Galeria 29. Chiar o să-mi fie dor de expoziţiile de la tine de acasă, chiar nu mai reiei proiectul?
Galeria 29 a fost un proiect în care am investit foarte multe resurse. Era vorba de timpul meu – galeria a fost funcţionat un an de zile – dar şi de bani, de eforturi administrative, de comunicarea proiectului, etc. Am făcut totul de unul singur, de la văruitul camerei, instalarea luminilor în tavan, construcţia display-urilor pentru expoziţii, scrierea statement-urilor, editarea flyerelor şi asa mai departe.
E un lucru pe care nu îl mai pot face în continuare, mai ales că nu mai am resurse financiare pentru a susţine proiectul. Mai mult, sufrageria în care amenajasem spaţiul de expunere va fi ocupată de anul asta de sora mea, care o să se mute acolo.
Din punctul meu de vedere Galeria 29 şi-a atins scopul, în măsura în care au avut loc 10 expoziţii în sufrageria apartamentului în care locuiesc cu mama şi cu sora mea. Toate exponatele au fost dăruite publicului la sfârşitul expoziţilor printr-o tombolă.
Pe mine mă interesa mai ales să transmit un mesaj – şi anume că se poate face producţie de evenimente culturale şi în afara muzeelor, a galeriilor din centru şi a sistemului de relaţii care le face să funcţioneze.

Trebuie să te laud. După părerea mea, Galeria 29 este unul dintre cele mai bune şi atractive demersuri din Bucureştiul artistic contemporan. Cum ţi-a venit ideea?
Ideile vin din locuri foarte stranii. Există precedentul galeriei de apartament a lui Vlad Nanca, o iniţiativă de care stiam de ceva vreme.
Dar lucrul care m-a convins cu adevărat să fac asta a fost un articol despre Piero Manzoni în care se spunea că artistul s-a hotarat la un moment dat să îşi facă o galerie. Aşa a ajuns să creeze cu Enrico Castellani Galeria Azimuth, unde şi-a expus propriile lucrări. El m-a făcut să văd limpede faptul că nu trebuie să aştepti de la nimeni să îţi ofere un loc şi o voce, în măsura în care e posibil să ţi le oferi de unul singur.
Distribuţia obiectelor e un lucru pe care l-am învăţat de la Felix-Gonzales Torres şi pe care l-am adaptat ideii de galerie de apartament. Spre deosebire însă de Felix, care păstrează lucrarea în galerie printr-un contract care îl obligă pe proprietar să înlocuiască tot ceea ce se distribuie, Galeria 29 a funcţionat ca o serie de evenimente temporare, în urma cărora nu mai rămâne nimic în spaţiul de expunere.

Cine a gustat acest proiect?
Cei care s-au bucurat foarte mult de proiect au fost oamenii între 20 şi 30 de ani, care constituiau o parte din publicul paginii de internet feeder.ro. M-a surprins foarte plăcut faptul că un segment de consumatori de enterntainment mai degraba decat de artă contemporană au fost atât de atraşi de proiect, poate şi din cauza laturii sale legată de socializare.
O dezamăgire fără margini a fost, prin contrast, încercarea mea de a atrage în galerie membrii grupului de internet incepem, specializat pe artă contemporană. Din experienţa mea cu ei, s-au constituit într-o masa extrem de pasivă şi complet dezinteresată, în ciuda profilului grupului.

Cum s-au simţit artiştii la tine acasă?
Una dintre atitudinile mele faţă de artişti a fost să încerc să le ofer ceea ce mi-aş fi dorit şi eu să primesc – un oarecare sprijin în concertizarea expoziţiei şi o atitudine pe cât posibil profesionistă, chiar dacă era vorba de o iniţiativă informală. Aş zice că artiştii s-au simţit bine, mai ales că am făcut tot ce era posibil ca expoziţiile să iasă bine. Şi de multe ori cred că am reuşit.

Ai stat toata vara la Veneţia, presupun că ai avut timp să analizezi bienala. Ce impresie ţi-a lăsat?
Bienala de anul asta e mult mai slaba decât cea din 2007. Atunci am venit la Veneţia pentru prima dată şi am plecat acasă mult mai bogat decât venisem, din punct de vedere intelectual.
Anul ăsta însă, impresia mea despre eveniment e destul de negativă. Expoziţia din Arsenale al cărei curator e Daniel Birnbaum e slaba şi nu îi face deloc cinste. Mai mult, statement-ul Making Worlds nu se verifică atunci când vezi exponatele.
Sunt însă şi lucruri bune, care trebuie căutate cu perseverenţă. Pavilionul Mexicului, al Estoniei şi mai ales pavilionul nordic, care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să câştige marele premiu.

Ce proiecte interesante ai când te întorci?
Când mă întorc aş vrea să îmi duc la bun sfârşit proiectul meu, cu 100 de intervenţii în spatiul public. Acum sunt la numarul 94. Cred că asta va fi una dintre preocuparile mele principale.

Autor : Maria Valentina Iancu